Alchimia obţinerii tutunului de pipă

Frunza de tutun uscată şi arsă sau banalele ţigări au un miros nu tocmai placut, în schimb tutunul de pipă are o savoare aparte, iar tutunurile aromatice sunt placute simţurilor chiar şi pentru nefumatori.
De unde această transmutare ? Procesul prin care se obţine tutunul de pipa ( de calitate ) mă trimite cu gândul la misterioasa arta a alchimiei. Precum filosofii chimici, care pornind de la materia primă şi înfăptuind ceea ce se numeşte «magnum opus», obţin (sau cel puţin aşa se zice despre unii dintre ei) piatra filosofală şi elixirul de viată lungă, producătorii tutunului de pipă transformă o frunză în ambrozia vicioşilor fumători ai pipei.
Savoarea tutunului de pipă este dată de combinaţia câtorva factori principali : tipul de tutun folosit, metoda de uscare, fermentarea, aditivarea (într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de rezultatul urmărit) cu o serie de substanţe naturale sau artificiale şi nu în ultimul rând metoda de tăiere a frunzelor de tutun.

Tipuri de tutun
Ca şi strugurii, planta de tutun prezintă anumite caracteristici în funcţie de solul şi clima în care a fost cultivată. Diverse specii de tutun sunt cultivate în anumite zone geografice şi apoi tratate în mod diferit pentru a se obţine materia primă a viitoarelor mixturi savuroase.
Tutunul Virginia se prezintă în numerose varietăţi – roşu, maro, negru, portocaliu ş.a. Fumul acestui tutun are o textură şi o aromă blândă, dar datorită conţinutului ridicat de zaharuri, tutunul virginia va avea tendinţa de a arde fierbinte. Este folosit în aproape toate amestecurile, cu precădere în cele aromatice.
Tutunul Burley este o mutaţie a tutunului Virginia, ce a apărut şi s-a dezvoltat în Maryland după războiul civil (american). Se remarcă printr-o aromă slabă, naturală , cu o uşoară notă de nuci. Tutunul burley poate fi aromatizat artificial cu succes, din moment ce propriile calităţi olfactive sunt mai slabe.
Cavendish, ca şi Perique sau Latakia, este rezultatul unui tratament special aplicat tutunului brut. De regulă se foloseşte tutun Virginia sau Burley. După uscare, tutunul este fiert în aburi şi fermentat. Pentru fierberea în aburi se foloseşte o soluţie bogată în sucroză sau fructoză. În prezent, tutunul este chiar scufundat într-o asemenea soluţie, în care s-au adăugat diverse arome – vanilie, licorice, rom, ciocolată ş.a.. Rezultatul este un tutun închis la culoare, chiar negru, cu un gust şi o aromă blândă, dulce.

Tutunurile picante (condimentate) au o aromă puternică şi un gust pe masură. De regulă, sunt folosite în diverse amestecuri, alături de tutunuri mai slabe, rareori sunt fumate ca atare.
Perique este cultivat şi procesat cu precadere in Louisiana. Perique nu este o specie aparte de tutun, ci desemnează mai degrabă rezultatul aplicării unei tehnologii aparte tutunului de tipul Red Burley. Tutunul este presat puternic şi fermentat în suc propriu, procesul durând aproximativ 9-10 luni. Puţine amestecuri conţin mai mult de 10-15% din acest tip.
Tutunurile orientale provin ,în special, din ţările Orientului Mijlociu şi din cele balcanice ( Grecia, Cipru, Turcia, Serbia ş.a. ). Sunt cultivate în zone aride, cu un sol bogat în azot ( nitrogen), de aceea au un conţinut scăzut în zaharuri şi nicotină, în schimb au o aromă condimentată/iute. Cele mai cunoscute tipuri sunt : Izmir, Samsun, Yedidje, Cavella şi Bursa.
Latakia este un tip aparte de tutun oriental. Legenda spune că a fost descoperit dintr-un accident : într-un an cu o recoltă record de tutun, un ţăran arab a fost obligat să depoziteze tutun până şi deasupra grinzilor acoperişului. Peste iarnă, ţăranul nostru s-a încălzit cu lemne şi când acestea s-au terminat cu bălegar uscat de cămilă. Astfel afumat, tutunul a căpătat calităţi aparte. În prezent latakia este obţinuta prin afumarea tutunului în procesul de uscare, fiind folosite diverse esenţe de lemn şi ierburi.

Uscarea frunzelor de tutun
După ce au fost culese, frunzele de tutun sunt uscate, folosidu-se una din următoarele metode : uscarea la soare, uscarea sub acţiunea focului deschis, a căldurii sau a aerului ( curenţilor de aer ). Ultimele trei metode presupun depozitarea ordonată a snopilor de frunze in hambare, care, după caz, sunt ventilate (air-cured tobacco), încălzite cu ajutorul unor ţevi prin care circulă aer cald (flue-cured tobacco) sau încălzite cu ajutorul unor focare deschise, unde este ars, mocnit, lemn de esenţă tare.

Fermentarea
Tutunul uscat este atât de friabil, încât se poate dezintegra doar prin simpla manevrare, de aceea este uşor umezit, aceasta permiţând şi fermentarea. Frunzele de tutun, astfel umezite sint aşezate în grămezi înalte de un metru, ceea ce declanşează fermentarea. În interiorul grămezii, temperatura atinge la 70°C ; pentru a nu se ajunge la autocombustie, gramada de tutun este răvăşită, astfel toate frunzele au posibilitatea să fermenteze corespunzător. În procesul de fermentare ( ce durează între două şi şase luni ) sunt eliminate o serie de substanţe toxice/urât mirositoare ( amoniac, gudron ş.a. ). Tutunurile de calitate sunt dublu fermentate.

Învechirea
Ca şi vinul, tutunul se inobilează, îşi îmbogăţeşte calităţile prin învechire. Un tutun respectabil este învechit în jur de doi ani.

Forma în care este tăiat tutunul de pipă are o influenţă (deloc neglijabilă) asupra aromei şi a gustului. Diversele forme şi mărimi determină viteza şi temperatura cu care arde tutunul, de aici rezultând anumite nuanţe în aromă şi gust.
Tăietura în formă de panglică ( ribbon cut ) este una dintre cele mai utitilizate metode de porţionare a frunzelor de tutun. În legătură cu această tăietură, pot spune că se încadrează din toate punctele de vedere în categoria de mijloc ( tutunul tăiat astfel se aprinde relativ usor, jarul se menţine fără mari dificultăţi, nu arde foarte încins, dar nici rece, nici prea repede, dar nici lent ).
Tăietura în formă de aţă ( shag ) – se aseamană oarecum cu tipul anterior, însă firele de tutun sunt mai subţiri şi mai lungi (aţe). Tăietura shag aduce mai mult cu cea folosită în cazul tigaretelor ( cu diferenta că firele de tutun sunt mai lungi, dar la fel de subţiri) În trecut tutunul tăiat astfel era considerat de slabă calitate, în prezent tăietura shag nu mai este asociată organic tutunului inferior.
Tăietura în formă de cuburi/pătrate ( cube cut ) – tutunul este presat pe grătare (caroiaje de lame ascuţite), rezultând forme pătrate. Aceată metodă se foloseşte, cu precădere pentru tăierea tutunului Burley.
Tăietura marinărească (Navy cut) – înainte vreme, marinarii aşezau frunzele de tutun într-un lung şi subţire tub din pânză de velă, pe care apoi îl răsuceau puternic, obţinând o sfoară de tutun. Aceasta sfoară era purtată in buzunar, putând fi tăiată în felii pentru mestecat sau fumat. În această formă, tutunul arde greu şi ( prin aceasta ) rece.
Tăietura flake – tutunul este presat mai intâi într-o formă paralelipipedicăşi apoi tăiat sub formă de felii subţiri. Înainte de a fi pus în pipă tutunul flake trebuie frecat puţin între degete, pentru a se obţine bucăţi mai mici. În genrere, ca şi tutunul Navy cut, tutunul flake arde încet şi rece.

În genere, tutunurile de pipă se clasifică în tutunuri naturale şi tutunuri aromatice.
Din prima categorie fac parte tutunurile englezeşti, acestea se caracterizează (de regulă) prin lipsa aditivilor (naturali sau artificiali). Farmecul acestor tutunuri constă în aroma obţinută prin amestecul mai multor tipuri de tutun ; pornindu-se de la o bază de tutunuri virginia sau burley se adaugă (în scopul condimentării) tutunuri orientale ( între care celebrul tutun Latakia ), Perique ş.a. Tot din categoria tutunurilor naturale fac parte şi amestecurile de tutunuri Virginia (Virginia blends).
Tutunurile aromatice conţin cantităţi semnificative de Cavendish şi pot fi subclasificate în tutunuri ce poartă o singură aromă ( vanilie, rom ş.a.) şi tutunuri caracterizate printr-un buchet de arome. Aceste din urmă tutunuri trebuie să menţină un echilibru între miresmele îmbătătoare pe care le poartă, altfel riscă să cadă într-o degringoladă olfactivă.

Între prima materia ( brutală şi dezorganizată ) şi rafinamentul parfumat ce se degajă din cutiile elegante, conţinând preţiosul tutun de pipă este o distantă atât de mare, încât uneori imi pare că este acoperită doar de o ars alchimica. Aşa cum prima materia este supusă calcinării, mortificării, putrefacţiei, pentru ca apoi să renască în forma pietrei filosofale, tot astfel brutalele frunze de tutun sunt supuse uscării, fermentării, învechirii, sunt aditivate,după caz, cu diverse arome, căpătând asfel o nouă existenţă, vechi calităţi fiind potenţate, o parte a păcatelor întunecate înlăturate şi necunoscute atribunte înnobilează acestă ambrozie a vicioşilor pipei.
Toate sofisticăriile tutunului de pipă îl fac pe fumător cu atât mai vicios, un bolnav atins de un viciu profund, spiritual şi otrăvitor.