Serge Hutin – Alchimia


Încep cu sfârşitul (nu mă pot abţine) : Alchimia lui Serge Hutin este o cărticică simpatică, o lectura uşoară şi reconfortantă, într-un cuvânt nu provoacă dureri de cap, frustrări şi angoase de tot felul, aşa cum o fac lucrările iniţiaţilor. De exemplu, Titus Burckhardt, despre care am vorbit într-un post anterior, deşi îşi doreşte să se păstreze la nivel de generalităţi şi introduceri ,asezonate doar cu ceva profunzimi, zdruncină un pic tărâţele de la mansardă.

A fost prima carte despre alchimie cu care m-am întalnit, undeva între liceu şi facultate, la biblioteca veche (poate o sa va povestesc odată despre farmecul pe care îl avea biblioteca în fosta clădire).  Între timp, o persoană atentă (în sensul că miroase cartile de la 10 kilometrii) mi-a cumpărat cartea tocmai de la Timişoara, aşa că, pentru acest post, am recitit-o.

Serge Hutin are ca ţel (declarat) un studiu scurt, cuprinzător şi obiectiv asupra principalelor aspecte ale alchimiei : definiţie, origine, istoric, concepte fundamentale, simboluri, lucrările practice şi mistică.
Încă din definiţia dată acestei arte oculte recunoaşte cele două mari orientări în alchimie – practică şi mistică (ultima mergând până la negarea oricărei experienţe practice în favoarea transmutării exclusive a plumbului sufletului în aur ). Ars magna (adevărata cale a iniţiatului) presupune evoluţia în ambele direcţii.
Mi-au plăcut două fragmente ( unul fiind un citat dintr-un chimist pasionat de alchimie).  « Istoria alchimiei este teribil de obscură. Este o ştiinţă fără o rădăcină aparentă, care se manifestă brusc în momentul căderii imperiului roman şi care se dezvoltă de-a lungul evului mediu, în mijlocul misterelor şi al simbolurilor, fără a ieşi din stadiul de doctrină ocultă şi persecutată ; savanţii şi filosofii se amestecă şi se contopesc cu halucinanţii, cu magicienii, cu şarlatanii şi uneori chiar cu nelegiuiţii, cu escrocii, cu otrăvitorii şi cu falsificatorii de bani » (Berthelot).  Celălalt este o concluzie a autorului cu privire la originile alchimiei occidentale (căci există şi o alchimie asiatică, pe care, însă, noi europenii, o cunoaştem mai puţin) : « Alchimia gracă s-a manifestat într-o perioadă de intensă fermentaţie spirituală ; ea exprimă colaborarea de influenţe şi tendinţe destul de diverse, deşi de inspiraţie analogă ; îşi conferă alura unei vaste sinteze care uneşte arta practică a egiptenilor şi filosofia greacă, doctrinele orientale şi misticismul alexandrin, cu un preţios amestec de elemente orientale, greceşti, evreieşti şi creştine » (tot acest talmeş-balmeş desfăşurându-se în Alexandria ).
Despre Ars Magna se spune că ar duce la trezirea « forţelor dumnezeieşti în om ».

În privinţa formelor aberante ale alchimiei, S. Hutin arată că deşi n-au avut niciodată importanţă considerabilă, au făcut totuşi să se vorbească de ele mijlocul marelui public : ermetismul pervertit s-a asociat cu vrăjitoria denaturată ; exemplul cel mai semnificativ al « alchimistului negru » este faimosul mareşal Gilles de Rays, care (dacă ar fi să ne luăm după mărturiile de la procesul său) ar fi sacrificat mai multe sute de copii practicilor sale magice. « Alchimiştii negrii » au dezvoltat o serie de practici : « messa neagră », desfrâul erotic menit să capteze fluidul magic care se degajă din împerecheri, omorul ritual ş.a. Toţi aceştia nu şi-au dorit de la alchimie decât aur şi putere ; cu creeri încinşi de la atâtea texte încâlcite şi frustraţi, datorită şirului neîntrerupt al insucceselor, au apelat la satanism în speranţa unui rezultat.

Ceea ce mă intrigă cu adevărat este că mari fizicieni (precum Isaac Newton) sau chimişti au fost preocupaţi serios de alchimie, iar o bună parte a descoperirilor lor se datorează tocmai acestei arte oculte şi aproape uitate. Nu ma refer aici la descoperirea întâmplătoare a unor substanţe, ci la cercetări fundamentale. Dacă Isaac Newton, unul din părinţii fizicii a fost alchimist, iar Einstein (este adevărat spre sfârşitul vieţii) a dezvoltat teorii holistice ce amintesc de vechi vise (poate o sa scriu un post despre cartea lui A.E. – « Cum văd eu lumea »), atunci ceva, pe undeva trebuie să fie adevărat.

Anunțuri

2 comentarii la “Serge Hutin – Alchimia

  1. inraspar spune:

    E o carticica de familiarizare cu subiectul si care iti ofera si cateva sugestii de lectura.Obisnuiam sa dispretuiesc genul,datorita ingurgitarii de alambicari frantuzesti,dar cand am intrat in Biblioteca Britanica si am descoperit idiot’s guide to…mi-am zis ca nu mi-ar strica in anumite domenii.Conditia ar fi sa nu te opresti acolo iar riscul sa pleci la drum cu anumite simplificari confectionate.

  2. lascaris spune:

    In legatura cu „simplificarile confectionate” – Serge Hutin, in urmarind clasificarile didactice, face separari drastice intre alchimia practica, alchimia mistica si Ars magna. Nu sustin ca asemenea clasificari nu ar fi juste, insa cei interesati de alchimia practica nu sunt toti doar niste „arzatori de carbune”, iar calea mistica este un pic cam sterila fara ceva experimentari.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s