Jean Palou – Vrăjitoria


scan0007 După un ocol (Pleşu şi blogurile), mă reîntorc la oile mele. În urma cu ceva vreme am scris despre Serge Hutin – Alchimia ; în bibliotecă, alături de amintita carte, stă Jean Palou – Vrăjitoria, aparţinând aceleiaşi colecţii (Editura de vest, Colecţia « Iniţieri »). Mai mult dorinţa de a încheia şi cu această rudă m-a determinat să citesc cele 140 de pagini, decât subiectul în sine. Cum vrăjitoria nu are mai nimic în comun cu alchimia, probabil că nu m-aş fi apucat să citesc o carte dedicată ; asta şi dintr-un neam de snobism intelectual.

După o scurtă definiţie a vrăjitoriei şi separarea netă fată de magie, Palou se cufundă în istoria fenomenului, de la origini şi până în prezent, insistând (evident) asupra Evului Mediu. Pe când magia este arta de a comanda forţelor răului, vrăjitoria este încercarea lipsită de metodă şi cunoştinţe fundamentale de a stăpâni aceleaşi forţe. Magia are oarecum caracter ştiinţific şi iniţiatic, este o nouă erezie, vrăjitoria, în schimb, nu este decât o vulgarizare a primeia şi o continuare a vechilor religii păgâne învinse de creştinism. Vrăjitoria ar avea două origini – transmiterea, aşa cum am spus, prin tradiţii orale a vechilor religii antice şi revolta socială (invocarea forţelor întunecate ca revoltă faţă de o stare economică precară).
Locurile de întâlnire ale vrăjitorilor se găsesc (de regulă) lângă monumente megalitice sau ruine romane. Diavolul şi acolitii săi i-au înlocuit pe fauni şi satiri. Chiar zilele Sabatului sunt adesea miercuri (Mercur) şi vineri (Venus).
Vrăjitoria înfloreşte în mediul rural şi cu precădere în perioadele de profundă degradare economică. Omul, obosit de atâta rugă în zadar către Cer, se adresează Infernului. Lucrul acesta nu se putea produce decât în vremuri de puternică manifestare a credinţei şi de dezordini economice.
La început Biserica trata cu o oarecare îngăduinţă vrăjitoria, considerând-o rămăşiţă a vechilor religii, superstitii nefondate destinate uitării. În condiţiile favorizante din Evul mediu vrăjitoria s-a dezvoltat în loc să dispară, iar începând cu sec XIII, atitudinea Bisericii, cât şi a autorităţilor laice (reafirmate) s-a radicalizat, ajungându-se la celebrele arderi pe rug. Mai exact, arderea vrăjitoarei se făcea în rug (îngropată în mormanul de vreascuri şi lemne) şi nu deasupra acestuia (pe o cruce) ; alteori după aprinderea rugului, vrajitoarea, legată pe o scară, era aruncată în foc.
Instanţele laice erau cele ce condamnau la moarte nefericiţii suspectaţi de vrăjitorie gravă, pe când instantele religioase judecau doar faptele de vrăjitorie măruntă. Procedura era cel puţin bizară. După denunţ urma ‘‘cercetarea’’ – a se citi strângerea câtorva mărturii subţiri şi tortura prin care se obţinea mărturisirea (care de multe ori era obţinută inclusiv prin înşelarea încrederii celui anchetat – practică considerată cât se poate de legitimă în raport cu vrăjitorii). Anchetarea prin tortură avea câteva tehnici şi metode ce produceau dovezi puternice – proba punctului invulnerabil la durere şi proba apei. Judecătorii se temeau cumplit de inculpaţi, dar printr-un artificiu teologico-juridic se considera că vrăjitorii aduşi în faţa instanţei nu puteau riposta violent. Nu de puţine ori judecătorii erau cointeresaţi să pronunţe cât mai multe condamnări, căci astfel deveneau beneficiarii direcţi ai avutului (de regulă modest) al nefericiţilor trimişi la rug.
Un caz interesat apare în vremea Regelui Soare. După ce justiţia seniorială a condamnat la moarte 12 aşa-zişi vrăjitori, Parlamentul din Rouen confirmă pedepsele, însă în urma recursului făcut la Rege, Ludovic al XIV-lea a casat sentinţa şi s-a mărginit a-i exila pe vrăjitori dincolo de hotarele Normandiei (1672). Parlamentul din Rouen face uz de dreptul de critică în fata Regelui, sugerând că negând vrăjitoria, se compromit şi alte lucruri, îndoiala în legătură cu misterele de pe pământ clatină în multe suflete credinta în misterele din ceruri. Cu alte cuvinte dacă condamnăm vrajitori la moarte, atunci înseamnă că există Diavol, dacă există Diavol atunci există şi Dumnezeu, dacă există Dumnezeu atunci Biserica are şi ea un rol important, iar masele sunt ţinute mai bine sub control şi exploatate.

Clar este că în această colecţie au fost incluse doar studii obiective/sceptice. Dacă această abordare mi s-a părut cam prea simplificatoare şi superficială când am citit Alchimia lui Hutin, scepticismul accentuat al lui Palou l-am găst cât se poate de potrivit.

Anunțuri

11 comentarii la “Jean Palou – Vrăjitoria

  1. inraspar spune:

    Vai,Lascaris,ai snobismul(cum spui)de a citi carti din aceasi colectie,chiar daca nu raspund interesului tau profund (n-ar fi asa de grav;)). Interesante imi par si criteriile de atribuire a blamatului statut de vrajitoare…

  2. lascaris spune:

    As mai avea eu si alte snobisme …
    In privinta identificarii vrajitoarelor – functiona un mecanism : gandirea de turma. Si in zilele noastre mugetarea turmei conduce la identificarea unor suspecti, chiar daca acestia nu sunt acuzati de vrajitorie sau trimisi in fata judecatorului.

  3. inraspar spune:

    La asta ma refeream si eu,plus ca mai functiona si proiectia.Fricile si demonii ancestrali,neacceptate de mintile religioase se intrupau in cele care chipurile le provocau(in sensul asta imi amintesc de Jean Delumeau,”Frica in Occident”).

  4. marcelpubianis spune:

    Sincer mi se pare putin cam stangista perspectiva cartii.

  5. lascaris spune:

    Da, si eu sunt de aceeasi parere, Alchimia lui Serge Hutin se inscrie tot in aceasta linie de gandire (ca doar nu degeaba le-au scos pereche intr-o colectie marcata de realismul stiintific). Fata de vrajitorie, insa, si mie imi este greu sa nu fiu putin ironic si sa nu adopt o pozitie condescendenta.

  6. Sarah T.G. spune:

    Merci mult! Am avut un referat de scris la istorie despre vrajitorie si datorita acestui site mi-a iesit bun! Merci din nou.

  7. lascaris spune:

    Sa cresti mare. Ma bucur ca te-am ajutat. Sa inteleg ca te aflii la nivelul studiilor preuniversitare (din moment de ai zis „la istorie”).

  8. carauleanu ana spune:

    unde este de vanzare?

  9. lascaris spune:

    Este o carte aparuta mai demult, in anii 90. Acum probabil ca o mai puteti gasi doar prin biblioteci publice sau la anticariate.

  10. Scrie in cartea asta si despre vrajitoriile din alte continente decat cel european ?

  11. lascaris spune:

    nu, doar Europa este luata in vedere

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s