Spiritul plebeu faţă cu reacţiunea sau Mircea Mihaieş despre Craii de Curtea Veche


După ce am aflat de existenţa articolului lui Mircea Mihăieş – „Care e cea mai proastă carte românească ? „, am hotărât să îl citesc „în uşor” – imposibilă lucrare (mă refer la partea cu uşorul), căci de la un cap la altul am găsit doar spume furioase, acuze injuste şi noroi aruncat absolut în mod gratuit.
O să încerc să o iau sistematic.

1. Articolul porneşte de la o întrebare cu răspuns deja stabilit (tribunalele sovietice plecau si ele de la o hotărâre, iar procesul nu era altceva decât împrejurarea pronunţării ei) „Care e cea mai proastă carte românească ? ” – răspuns: Craii de Curtea Veche.
Încă de la început M.M îşi trădează profilul intelectual – înghiţitor de idei de-a gata. După ce recunoaşte că în perioada adolescenţei a luat de bune aprecierile unor mari critici, susţine că la o lectură ulterioară/matură găseşte romanul pus sub acuzare demn de toată jena („o catastrofă”). Adică a gândit singur abia după ce luase de bune aprecierile altora (e adevărat faimoşi). Din câte ştiu eu adolescenţa este vârsta negării, a orgoliului şi infatuării, de aceea (în mod normal) nu ar fi trebuit să deschidă o carte de critică, ci doar să citească romanul (eu cel puţin îmi amintesc că la acea vârstă consideram că singura legătură posibilă era între mine şi autor, nici nu concepeam să iau în considerare ce a zis unul şi altul – acum o mai fac, îmbătrânesc).

2. Zică-se nu îl deranjează tema, structura sau ideologia (existenţa ultimelor o pune sub semnul întrebării), eu cred că DA şi aici stă răspunsul la mirarea mea iniţială faţa de acest articol plin de atâtea injurii. Singur se recunoaşte un „spirit plebeu” (într-o notă ironică faţă de”prostioarele cu pampon” ale lui Mateiu Caragiale), or tocmai aici e problema. Cu alte cuvinte, ne confruntăm cu un „spirit plebeu” prin care mărşăluieşte zomotos cohorta de propagandisti / agitatori veniti din Rusia roşie (în frunte cu sinistra Ana Pauker). Doar aceştia ar fi putut avea o asemenea reacţie viscerala faţă de Mateiu Caragiale; întreg articolul este dominat de complexul de inferioritate şi de furia animalică a brutelor în faţa unui model uman evoluat si sfidător. Starea de spirit a autorului articolului s-ar încadra foarte bine în atmosfera anilor 20 din Rusia, de după războiul civil (ce păcat că au pierdut albii), sau în cea din Romania din perioada marii colectivizări. Mateiu Caragiale, poate are un anumit bovarism pompos şi anacronic (chiar şi pt. vremea sa), însă e dominat de ideea mareţiei, pe când M.M. nu numai ca a ramas cu 50-60 de ani în urmă, dar îi şi place să se scalde în cele mai grobiene fixaţii ale ideologiei comuniste.

3. Marota sincronismului lipsa structurii şi obsesia comparaţiilor : a) cartea a fost scrisă tardiv, decadentismul era deja ofilit la momenul apariţiei – în primul rând decadentismul ,prin definiţie, se vrea o filosofie în răspăr, împotriva timpurilor, apoi să judeci valoarea unei cărţi după anul apariţiei …. Obsesia sincronizării este găunoasă de la bun început – o mare cultură nu se sincronizează după alţii ci naşte ea curente şi idei pe care le impune în cultura universală ; b) Mateiu Caragiale, zică-se, nu poate fi pus lângă clasicii Barbey d’Aurevilly  sau Villiers de l’Isle Adam, nu mă pot pronunţa, dar cred că nu ar roşi într-o asemenea companie ; c) lipsa structurii – cu alte cuvinte MM simte nevoia unei introduceri, a unei intrigi, a unui punct culminant şi a unui final clar, totul încadrat cuminte în capitole numerotate. Păi tocmai aici stă modernitatea Crailor – structura secretă ce trebuie descoperită, idee susţinută de Negoiţescu, pe care M.M se declară incapabil a o înţelege.

4. Cea mai mare nemulţumire – „nivelul deplorabil al scriiturii” Mateiu ar fi total lispsit de talent şi de stil, iar scriitura sa s-ar situa undeva mai jos de cea a unui banal agiamiu.  Aici nu are rost să intru în detalii, argumentele sunt subţiri şi în tot cazul rău-voitoare. Reţin amuzat doar că, după M.M., singurul personaj reuşit/credibil ar fi Pirgu – evident cine altul, restul personajelor sunt mult prea îndepărtate de orizontul autorului articolului.

Concluzie: cred că barbarii când au intrat pentru prima dată în Roma sau turcii când au năvălit în Constantinopole erau animaţi de „sentimente” şi de o stare spirituală asemănătoare cu cea a lui Mircea Mihăieş confruntat cu personalitatea şi opera lui Mateiu Caragiale (mai exact încercau să distrugă tot ce se afla peste nivelul lor de dezvoltare şi înţelegere, frustraţi de conştiinta diferentei uriaşe între ei şi cetatea pe care tocmai o cuceriseră).

P.S. Şi eu am o listă (destul de lungă din păcate) a cărţilor proase din literatura noastră – în genere cam 50% din operele cu care am fost chinuiti la orele de română ( La vulturi, numeroasele romane ale „ceahlăului literaturii române” ş.a.).

Anunțuri

18 comentarii la “Spiritul plebeu faţă cu reacţiunea sau Mircea Mihaieş despre Craii de Curtea Veche

  1. dumitruagachi spune:

    Poate ca M.M. a incercat un simplu exercitiu de PR „intelectual” … In primul rind, premisa e discutabila: “Care e cea mai proasta carte romaneasca?“ Probabil ca intrebarea nu vizeaza un inventar cantitativ. Prin urmare, cel care a formulat intrebarea a avut in vedere un anumit nivel de raportare, ceva de genul, care e cea mai proasta carte, dintre cele demne de luat in seamna… Insa, revenind la intrebare… Intr-un demers intelectual are mare importanta sa gasesti intrebarea buna. Rareori intrebarile radicale sunt cele bune. Intrebarea pe care si-a ales-o M.M. este una „proasta” !

  2. lascaris spune:

    Si eu m-am gandit la posibilitatea ca intreg articolul sa fie o incercare de a atrage atentia, insa este mult prea vehement si prea insurubat in anumite conceptii pentru a fi doar un exercitiu de PR.

  3. als spune:

    sint dezamagit: ma asteptam, recunosc, la o demontare calma & aplicata a pamfletului m.mihaiesc, dar nu am dat decit peste (inca!) un pamflet – sau un anti-pamflet? – nu, TOT pamflet…
    care nu aduce argumente, ci (tot) umori & injurii.

    spre deosebire de dl care a postat inainte, eu cred k NUMAI ‘intrebarile radicale’ sint bune! cu conditia sa fie indelung-cumpanite, fruct al unor maturizari & meditari minutioase, nu ‘spuma’ unor umori…

    si mai cred k, dincolo de accentele pamfletare, intrebarea pe care o pune m.mihaies (sub forma datului cu caciula de pamint) este salutara, intrucit vizeaza locul eventualelor ‘capodopere’ intr-o ierarhie – cum se vede in postmodernitatea inconjuratoare – mereu schimbatoare…

    ps ideea k numai un ‘spirit plebeu’ ar da de pamint cu ‘craii…’ este mult prea usur(at)ica; ce-ati zice de o parere (dovedit-docta & rafinat-aristocratica) sustinind acelasi lucru? ;P

  4. lascaris spune:

    ALS, avand in vedere ca acesta este primul comentariu cu care imi onorati blogul tin sa va urez bine ati venit.
    Fata de ce ati scris mai sus, in linii mari, trebuie sa spun ca aveti dreptate. Sunt si ceva nuante.
    a) Nu este o analiza rece si profesionista a articolului, ci tot un neam de pamflet. Cu modestie recunosc – nu sunt un om de litere, profesia mea, desi umanista, nu are la baza facultatea de litere sau filosofie, bruma de cultura am dobandit-o singur. De aceea trebuie sa las pe altii (In raspar par exemple) sa faca analize serioase. In plus, in fata pamfletului (plin de argumente subrede si rau-voitoare), nu m-am putut abtine.
    b) Reasezarea valorilor culturii nu poate fi decat bine-venita, problema este cine o face. Eu sunt un adept al subiectivismului si din aceasta perspectiva ierarhiile sunt destul de permebile, o ierarhie cu un grad oarecare de perenitate ar putea fi suma subiectivismelor individuale, suma formata informal si nu calculata de vreo autoritate/colectiv/comitet s.a.
    c) Craii nu sunt in afara criticii, mi-as dori sa citesc o lucrare taioasa si obiectiva in acest sens. Ce m-a deranjat pe mine nu a fost ca cineva s-a luat de crai, ci ideologia din spatele argumentelor (trebuie sa recunoastem ca perdeaua este tare subtire, iar convingerile si resentimentele personale se intrevad cu mare usurinta). Cu alte cuvinte, ar fi o incantare sa vad un mare chirurg la lucru, insa un miner echipat cu lampas si tarnacop prin Luvru nu este o priveliste prea placuta.
    P.S. Desi dominata de spiritul pamfletar, postarea nu este lipsita de argumente logice si punctuale.

  5. als spune:

    „Eu sunt un adept al subiectivismului si din aceasta perspectiva ierarhiile sunt destul de permebile, o ierarhie cu un grad oarecare de perenitate ar putea fi suma subiectivismelor individuale, suma formata informal si nu calculata de vreo autoritate/colectiv/comitet s.a.” – si eu cred EXACT acelasi lucru: obiectivitatea nu poate fi decit suma subiectivitatilor unor specialisti…

    „ar fi o incantare sa vad un mare chirurg la lucru, insa un miner echipat cu lampas si tarnacop prin Luvru nu este o priveliste prea placuta.” – f buna comparatia!

  6. mulliganoglu spune:

    n-ai zis nimic despre admiratorii lui MC in viziunea sanatoasa_rurala_banateana a clacasului mumuiesh (cititoarele de elle, „elucubrantul” V.Lovinescu, „snobul” I.Barbu, „insul autoproclamat rafinat” R.Albala). sigur, asta e o masura de protectie impotriva eventualilor „admiratori” ai „netalentatului” MC. una penibila, dar functionala. pana acum doar o abureala prin catavencu, d-aia neutra, sa nu starneasca fiara de pe bega.

  7. lascaris spune:

    @ als – ma bucur ca m-am facut inteles.
    @ mulliganoglu – am scapat voit partea cu alaiul de admiratori tampi ce o tin langa cu exclamatiile lor cvasi-sexuale; era mult prea jos chiar si pentru nivelul general al articolului. Eu vroiam sa ii combat firavele argumente, nu frustrarile (probabil ca autorul sufera si acum ca studentele de la filologie, bolnave de bovarism si visari prelungi nu au reactionat corespunzator la talentul sau adevarat si viril, ele o tineau una si buna cu pelticul ala inchipuit de Mateiu) In unele cazuri M.M. are totusi dreptate in aceasta privinta – bovarismul sofisticat e una, insa bovarismul in nuante de roz … nu-i a buna.
    Evident ca astfel se pune la adapost de eventualele critici – „v-am zis eu – iata ninfomanele si admiratorii fanatici ai netalentatului sar la beregata ca niste turbati”.

  8. als spune:

    etrange, dar eu nu-mi amintesc k mc (= mateiu caragiale) sa aiba ‘fane’ printre cititoarele revistei ‘elle’…
    este vorba, desigur, de CELALALT m.c. (= mircea cartarescu) – o ‘bete noire’ a hulliganoglului care, in materie de frusta ‘clacasenie’ (de extractie bucuresteana, cette fois), nu are nimic de invidiat fratelui sau mai mare dp malurile begai ;P

  9. inraspar spune:

    Lascaris, riscul pe care ni-l asumam prin tipul de raspuns pamfletar este considerabil. Jigniti in preferintele noastre de lectura, actionam impulsiv la critici si platim cu aceeasi moneda.Au de suferit astfel doar operele admirate,a caror receptare se deplaseaza spre trivial, vulgar,usuratate a argumentelor. Lipsa reactiei nu e de dorit, iar combaterea serioasa, argumentata e inteligibila si interesanta doar pentru cei cunoscatori. Abordarea aceasta isi gaseste in mod traditional locul pe hartie, caci blogurile au inca legata de coada tinicheaua superficialitatii.Personal, am si varianta „serioasa” a comentariului articolului iar ieri, intorcandu-ma la exemplarul mazgalit din „Craii…” mi-am gasit niste notatii care rezonau partial cu ideile lui Mihaies…Nu sunt dispusa insa/inca sa prefer blogul pentru explicitare.

  10. mulliganoglu spune:

    mumuies e iritat de alternanta timpilor verbali in paragraful care deschide cartea crailor. eu nu pot sa cred ca e o neglijenta. cred ca MC vrea sa (re)creeze starea de confuzie, de dizolvare, pe care o amplifica:

    „Mă îmbrăcai şi ieşii. Era, spre căderea iernii, o vreme de lacrimi. Deşi nu plouase, tot era ud; jgheaburile plângeau, ramurile copacilor desfrunziţi picurau, pe tulpine şi pe grilaje se prelingeau ca o sudoare rece, stropi groşi.”

    amestecul se scurge pana la primul dialog.

  11. K spune:

    Buna seara, va rog sa nu mi-o luati in nume de rau, am observat ca ati preluat, din articolul dlui Mihaies, numele d’Aurevilly cu un accent ascutit care este redundant.
    (Este o chichita off-topic – greseala apartine criticului literar care nu si-a luat ragazul de a verifica numele proprii citate, dar m-am gandit ca poate ati prefera sa o corectati.)

  12. lascaris spune:

    Va multumesc pentru atentionare, intr-adevar in graba am preluat cateva nume si expresii emblematice (sa le spun asa) din articolul lui MM fara sa imi treaca prin minte sa verific cat de corect sunt scrise. Trebuie sa apreciez agerimea cu care ati identificat scaparea.

  13. Mihnea Georgescu spune:

    @Lascaris

    Ce comic este că îl compari pe MM cu Ana Pauker şi cu staliniştii, dar el este prieten la cataramă cu Volo şi un mare adversar al comunismului. Despre ipochimen a mai scris, cu talent, şi Ion Spânu:

    http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-09-26&id=227119

  14. lascaris spune:

    acum este anticomunist, inainte de 89 probabil ca era un convins membru de partid pus la panoul de onoare al institutiei unde lucra, iar daca maine se va schimba regimul actual cu cel mai prost posibil (ceva din categoria dictaturilor militare din Africa, imediat dupa destramarea imperiilor coloniale), sigur o sa gaseasca ceva minunat in noua oranduire.
    Nu sustin neaparat ca este comunist, doar profund grobian.

  15. als spune:

    sa stiti k si marin preda era – se pare – grobian…

    ps alternanta timpurilor din pasajul analizat nu are nimic ‘confuz’, este cit se poate de logica: mai intii un perfect simplu (timpul povestirii – mai plastic-subiectiv decit impersonalul perfect compus), apoi un imperfect (trecutul lung, ca sa zic asa, ultrafolosit in naratiuni), in fine un mai mult ca perfect (pt k actiunea ‘nonploii’ nu putea fi DECIT anterioara iesirii & starii generale).
    este, as zice, un ‘case study’ perfect pt – repet – o alternanta logica a timpurilor: ar fi fost absurd k m.c. sa foloseasca imperfectul pt cele 2 actiuni punctuale (‘ma imbracam’, ‘ieseam’?!? lol) sau orice alt timp DECIT cele folosite in pasaj…
    simplu & fara nicio intentie gen ‘creeaza stare de confuzie, de dizolvare’ blabla

  16. mulliganoglu spune:

    sa supunem atentie d-lui profesor leo si fragmentul incriminat:

    „Cu toate că, în ajun chiar, îmi făgăduisem cu jurământ să mă întorc devreme acasă, tocmai atunci mă întorsesem mai târziu: a doua zi spre amiazi.

    Noaptea mă apuca în aşternut. Pierdusem răbojul timpului. Aş fi dormit înainte, dus, fără zgomotoasa sosire a unei scrisori pentru care trebuia neapărat să iscălesc de primire. Trezit din somn sunt mahmur, ursuz, ciufut. Nu iscălii. Mormăii numai să fiu lăsat în pace.

    Aţipii iarăşi, dar pentru scurtă vreme. Sărăcia de epistolă se înfiinţă din nou, însoţită de cruda lumină a unei lămpi. Mişelul de poştaş găsise de cuviinţă să mă iscălească cu mâna lui. Nu-i fusei recunoscător.”

  17. als spune:

    se remarca aceeasi folosire logica a consecutiei timpurilor – cu, de asta data, particularitatea unui verb la indicativ prezent (‘Trezit din somn sunt mahmur, ursuz, ciufut.’) care introduce – fireste – calitatea de GENERALITATE (actiune repetitiva, ergo definitorie pt narator) a afirmatiei, k si imperfectul din ‘Noaptea mă apuca în aşternut.’, care semnifica – in context – tot o actiune repetitiva, dar de data mai recenta; un fel de generalitate circumstantiala: in perioada aceea (se subintelege), naratorul obisnuia sa…

    simplu k buna ziua
    piece of cake

  18. mulliganoglu spune:

    aia cu prezentul ar fi mers daca era scrisa in engleza

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s