Sub acest titlu voi sintetiza istoria examenului de admitere in profesia de avocat, vazătut din perspectiva mea (evident subiectivă).
Nu o voi lua de la ’48 încoace, ci începând cu anii 90.
Anii ’90 La începutul anilor ‘90 întreaga societate românească era dominată de o efervescenţă deosebită, speranţe, iniţiative, multe incertitudini. Înainte de ‘89 facultăţile de drept aveau o producţie limitată, aşa că pe piaţa muncii era loc pentru toată lumea, cei care au început cariera în acei ani şi au fost cât de cât serioşi acum au ajuns departe, indiferent că au ales cariera de magistrat, avocat sau notar. Mulţi judecători cu experienţă şi bine pregătiţi (şcoala veche) au trecut în avocatură în anii ‘90, căci salariile magistraţilor erau mizerabile ; între noi fie zis în acea perioadă (profitând de context) au ajuns judecători, căci era mare lipsă, o serie de persoane care astăzi nu ar fi în stare să ia 5 la examenul INM. Avocatura părea un miraj, iar pentru unii acest miraj s-a concretizat cât se poate de frumos (cunosc foşti tineri judecători care au trecut în avocatură în anii ’90, au fost bine orientaţi, iar acum sunt sus). Intrarea in barou se făcea, iniţial, în baza unor examinări uşurele. Anul 1995 a reprezentat un moment important, atunci a fost adoptată Legea 51 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Cea mai interesantă situaţie era cea a copiilor de avocaţi care intrau în profesie fără examen. Ştiu că în acea perioadă s-au dat câteva sesiuni de admitere în profesie la Bucureşti, însă nu după mult timp decanii barourilor din provincie s-au coalizat şi au obţinut o largă autonomie a barourilor, iar examenul de admitere s-a organizat la fiecare barou în parte.
Următoarea formă a articolului 16 din Legea 51, pentru o lungă perioadă, a reprezentat regula după care se făcea admiterea în profesie:
“ (1) Primirea in profesie se obtine pe baza unui examen organizat de barou, conform prevederilor prezentei legi si ale statutului profesiei.
(2) La cerere, poate fi primit in profesie, cu scutire de examen:
a) titularul diplomei de doctor in drept;
b) cel care pana la data primirii in profesia de avocat a indeplinit functia de judecator, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel putin 10 ani si daca nu i-a incetat activitatea din motive disciplinare care il fac nedemn pentru profesia de avocat.
(3) De la prevederile alin. (1) sunt exceptate persoanele care au detinut functia de judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie”.
Eu am început facultatea la sfârşitul anilor ’90, iar în primul an am auzit că puteau intra în profesie cei care terminau facultatea cu media generală de peste 9. Atât eu, cât şi alţi colegi am tras tare să ne asigurăm că avem medii peste 9, însă prin anul 2, deoarece apăruseră multe facultăţi particulare ai căror absolvenţi obţineu media 9 în condiţii cel puţin dubioase, această posibilitate a fost (pe bună dreptate) înlăturată.
Primul deceniu al secolului XXI
După 2003-2004 admiterea în avocatură nu a mai reprezentat un mare bau-bau, fiecare barou organiza independent examenul, respectând doar o listă de subiecte stabilită de Consiliul UNBR, examenul fiind de tip tradiţional.
Eu, aşa cum am spus, am terminat facultatea cu două obiective – cariera universitară şi cariera în avocatură. Cum la finalul facultăţii am avut ocazia de urma o carieră universitară, m-am aruncat orbeşte pe această cale. A urmat masterul, entuziasmul începutului, dedicaţia totală cu care îndeplineam chiar şi cea mai neînsemnată activitate. Apoi a trebuit să mă înscriu la doctorat – am spus cât de complicată este admiterea la doctorat în domeniul dreptului în România, dacă nu găseşti (aşa cum am găsit într-un final eu) un profesor în adevăratul sens al cuvântului, atunci este aproape imposibil. Când în şfârşit m-am văzut doctorand am zis să îmi termin doctoratul şi apoi, pe baza art 16, alin. 2, lit. a să intru liniştit în avocatură.
Nu a fost să fie.
În anul 2008 ajungea ministru al justiţiei Cătălin Predoiu (avocat de profesie) şi nu după mult timp (mai exact în luna noiembrie) a fost adoptată OUG 159/2008 privind modificarea si completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat. Părerea mea este că OUG 159 a avut ca principală miză admiterea în avocatură. Din spiritul întregii ordonanţe rezultă tendinţa către restrângerea posibilităţilor de admitere în avocatură şi centralizarea examenului de primire în profesie. Astfel la art. 6 din ordonanţă prevedea: « La articolul 16, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins: „Art. 16 : (1) Primirea in profesie se obtine numai pe baza unui examen la nivel national organizat de U.N.B.R, potrivit prezentei legi si Statutului profesiei de avocat.” », iar potrivit art 7 « La articolul 16, alineatele (2) si (3) se abroga ». Cu alte cuvinte examenul se centraliza, iar posibilităţile alternative de admitere în profesie erau eliminate.
OUG 159 m-a îngrijorat, dacă în privinţa admiterii pe baza doctoratului lucrurile erau clare, nu îmi puteam da seama foarte clar ce au vrut să zică prin « Primirea in profesie se obtine numai pe baza unui examen la nivel national organizat de U.N.B.R ». Adică examenul se va da într-un singur centru naţional, sau se va da după subiecte de la Bucureşti, însă în teritoriu ? Din spiritul ordonanţei parcă rezulta intenţia legiuitorului de a centraliza la maxim examenul, aceeaşi concluzie am tras-o şi din câteva luări de poziţie ale preşedintelui UNBR şi ale ministrului justiţiei. Iar examenul naţional organizat într-o locaţie unică nu putea însemna decât grilă (altfel ar fi fost de neînchipuit). Spiritul ordonanţei era unul rău-voitor, parcă exprima, cu sete, o dorinţă mai veche a unor grupuri de putere din interiorul profesiei. În pus erau introduse tot felul de reguli şi canoane la care avocaţii trebuiau să se supună – aa este, de exemplu, perfecţionarea profesională continuă. Asta e altă problemă – în esentă presupune ca avocaţii să urmeze cursuri de perfecţionare profesională organizate prin INPPA (Institutul naţional de pregătire şi perfecţionare a avocaţilor), cursuri pe care evident trebuie să le plătească.
Nu s-a ştiut forma examenului decât mult mai târziu (anul următor), când a avut loc Congresul avocaţilor de la Mamaia (luna iunie 2009). Acolo s-a stabilit, în urma discuţiilor între conducerea de la centru şi reprezentanţii barourilor din teritoriu, ca examenul să se dea pe centre (la barourile din judeţele unde se află curţi de apel), să fie clasic, subiectele şi baremurile să fie formulate de către o comisie naţională (funcţionând la Bucureşti), dată şi oră unică de examen, contestaţiile să se soluţioneze la Bucureşti. Examenul a fost dur, puţini au fost cei admişi.
La începutul anului 2010, O.U.G. 159 a fost declarată neconstituţională (de către Curtea Constituţională), dar asta nu a însemnat că vechiul art 16 a recăpătat forţă juridică, căci un act normativ sau un articol odată abrogat rămâne astfel, chiar dacă ulterior actul normativ abrogator a fost declarat neconstituţional (din jurisprudenta CC).
În luna februarie s-a organizat un examen grilă la Sibiu – un experiment pentru a se vedea dacă acest tip de examen poate fi aplicat pentru admiterea în profesia de avocat. Iată că temerile mele se confirmau. Tendinţa inaugurată de OUG 159 se concretiza în acest examen, care ulterior avea toate şansele să devină unica modalitate de admitere.
Eu mă hotărâsem deja să susţin examenul ca să nu mai pierd acest posibil ultim tren. Nici pentru 2010 nu s-a ştiut cum va fi examenul, după experimentul din februarie, poziţia celor care susţin testul grilă s-a întărit. Pe bursa zvonurilor au fost multe ştiri neoficiale. Se zice că nici măcar membrii Consiliului UNBR nu au ştiut exact cum se va da examenul. La Congresul UNBR din vară oficial s-a hotărât doar amânarea datei examenului cu două luni, din septembrie în noiembrie (neoficial au fost unele discuţii privind modalitatea concretă de examinare). Eu aşteptam o dezlegare în vară, după atâtea emoţii (în legătură cu forma examenului), dar supliciul a continuat. Mai mult, la Congresul avocaţilor raporturile de forţe înclină balanta către barourile teritoriale, însă Consiliul UNBR, este mai restrâns, iar interesele de la centru mai bine reprezentate.
În tot acest timp şi în ciuda examenului grilă din februarie, eu am mizat pe examen clasic. Pregătirea pentru cele două forme de examinare este diferită, cel puţin de la un punct în colo, mai exact după prima trecere prin materie, modalitatea de pregătire diferă fundamental. Bazându-mă pe informaţiile fragmentare pe care am reuşit să le culeg puricând Internetul (sit-ul UNBR, interviuri, articole de ziar etc) şi ţinând cont de interesele barourilor din ţară, am considerat că măcar în toamna lui 2010 va fi tot examen clasic.
Dezlegarea din septembrie Norocul mi-a surâs şi la şedinţa Consiliului UNBR din septembrie s-a hotărât ca examenul să se dea în formă clasică, după regulile din 2009, mai puţin problema contestaţiilor, care a reintrat în competenta comisiilor locale. Ura !!! puteam intra liniştit în ultima etapă a pregătirii – recapitularea intensă. Acum ştiam cum joc şi eram împăcat că varianta pe care am mizat s-a dovedit cea câştigătoare.
Concluzionând, în prezent, admiterea în avocatură se face doar pe baza unui examen scris. Absolvenţii de facultate, preum şi toţi cei fără definitivat într-o altă profesie juridică (magistraţi, notari, consilieri juridici) susţin un examen de teorie. Definitivii în alte profesii susţin un examen mixt – teorie (3 puncte) şi speţă (6 puncte). Cu alte cuvinte nimeni nu mai este scutit de examen, nimeni nu mai intra doar pe bază de interviu. Doctorii în drept trebuie să coboare în bancă alături de studenţi şi să susţină cuminţi examenul.
Lascaris's Weblog 
Oricare ar fi opreliştile legale, cine este cu adevărat motivat, cred că învinge, până la urmă. Tu ştii ce discutam noi cândva…
Da, inca mai cred ca intr-un final cine isi doreste cu adevarat ceva reuseste. Drumul este insa lung si greu.
Doamne maiculita, pai tu esti doctor in drept ! Jeg er sååååå imponert ! (sunt asaaaa de impresionat !)
Eu, zau, credeam ca abia ai terminat facultatea ! (E un compliment, desigur, nu o insulta.)
Nu, nu sunt inca dr in drept, deocamdata sunt doar doctorand. Sper insa sa termin cat mai curand, caci nu mai suport.
Aaa, la „nu mai suport” am EU doctoratul (al vietii bineinteles), ia zi-mi si mie, poate incerc sa te ajut si eu, ca si tu m-ai ajutat pe mine sa-mi regasesc fluenta in exprimare recent, ce anume nu mai suporti ? Ce e asa de suparator si de greu pentru tine la doctoratul asta ? Sper ca nu e vorba de relatia cu coordonatorul, ca de obicei alea sunt cele mai complicate, apasatoare, si greu de rezolvat.
Uiet ca sa-ti dau uin exemplu si tie de ce nu mai suport eu in ultima vreme, mai ales de ieri seara incoace, o sa-ti spun ca obievtul dragostei mele recente, italianul ala cu pulover dusky-rose, tocmai mia dat cu reject aseara la propunerea mea de clarificare a amibguitatii relatiei dintre noi cad l-am rugat sa-mi zica si mie clar si sincer si direct odata dace e interesat sa nu sa bem cafea cu lapte impreuna o data (ca el a adus vorba despre asta primul chiar dintr-una din primele noastre conversatii acnd a zis ca lui ii palce foarte mult laptele si, desi nu prea bea cafea, din cand in acnd ii place sa bea lapte cu putina cafea in el, lucru care mie mi-a dat niste idei si ma fantazat si chiar mi-ma dorit sa beau si eu o data impreuna cu el o cafea cu lapte, ac n-ma mai baut de mult, plus ca eram curios cum o gusta aia gatita de el). Dar uite ca aseara mi-a dat cu reject, mi-a raspuns (clar si sper sincer si direct, recunosc): nu virgula multumesc. si eu de aseara cam nu mai suport nici eu, adr m-am gandit ca metoda cea mai buna de a scapa de acest sentiment neplacut este fuga in altruism, drept care am figut catre tine sa vad daca te pot ajuta pe tine cu ceva cumva ! Si tu, constiincios ca intotdaeuna, aveai deja o problema pregatita pentru mine de rezolvat, pentru care chiar iti multumesc ca imi dai ocazia sa iti dau speranta ca as putea sa te ajut sa o rezolvi !
Mda. Problemele sunt incalcite.
Nu pot spune ca as avea o problema personala cu profesoara, caci din punct de vedere al relatiilor umane este o doamna, ne intelegem bine. Este insa invarsta si fixata pe anumite idei,tipare, cu alte cuvinte inflexibila. Pe de alta parte, este fantastic de bine pregatita, un monument de stiinta juridica; pana la ea eu nu am intalnit un jurist de asemenea greutate si valoare. Cu alte cuvinte combinatia este mortala: are argumente foarte bine funfdamentate, este exigenta, este de moda veche (doctorandul trebuie frecat pana ii ies ochii), considera ca numai ea are dreptate (de foarte multe ori contrazice alti titani ai dreptului) si evident pentru mine are putere absoluta. Colac peste pupaza, nu o pot blama, caci ii respect mult prea mult statura stiintifica (cu foarte multa munca realizata).
Lascaris, tu ai vazut filmul ala cam greu de suportat deaorece frizeaza S&M patologic, numit Profesoara de Pian, cu Isabelle Huppert (care pe mine chiar m-a speriat ce bine ajucat in rolul ala) ?
http://www.imdb.com/title/tt0254686/
Daca nu ai vazut filmul ei ti-l recomand sa-l vezi dar sa stii ca poate fi suparator deaorece poate trezi niste sentimente neplacute in tine (in mine a trezit, desi nu e obliagtoriu sa se intample).
Daca l-ai vazut si il tii minte, ti se pare cumva ca relatia ta cu coordonatoarea ta aduce asa metaforic bineinteles , nu concret direct la fel, dar ca atmosfera, cu relatia dintre profesoara asta si elevul ei de pian ?
Daca nu, e OK, o s-o luam pe alt algoritm de intrebari.
Daca da, atunci incearca sa gasesti ceva empatie in tine si fata de ea, de conditia ei, ca sa stii ca filmul, desi o arata pe isablle Huppert chiar ca o predatoare, totodata ii arata si vulnerabilitate imensa si chiar poate intr-un mod aproape pervers ajungi sa capeti ceva empatie si intelegre fata de ea si poate chiar ceva mila fata de ea ca intelegi de ce a ajuns acolo in halul asta de predatoare fata de elevul mai naiv si mai vulnerabil.
Poti tu sa gasesti ceva empatie in tine sau chiar doar mila fata de coordonatoarea ta ?
Nu de respect fata de ea ai tu nevoie, ca respect fata de ea insemna ca esti inca prins in mrejele jocului S&M cu ea, deci te tine inca captiv si iti ordona.Stare care nu are decat sa continue sa te faca sa te simti in continuare neconfortabil si deprimat sau anxios.
Deci exista posibilitatea sa gasesti putina mila in tine fata de ea ? Daca nu, atunci fugi de ea mancand pamntul unde vezi cu ochii ca n-o sa te ierte si o sa continue sa te chinuie.
Daca da, atunci inceraca sa folosesti acest sentiment cand te enerveaza ea cel mai rau si vezi ce-ti iese, oricum o sa te faca sa te simti tu mai on top, mai in control, nu „supus sub vremuri”. Deci o sa te simti un pic mai liber si mai bine si o sa poti contiunua munca propriu zisa necesara terminarii proiectului.
Dr Craciun, asta mi-a placut! Chiar ti-ai dat silinta.
Am vazut filmul, intr-adevar transmite un complex de trairi anxioase. Este foarte bun, insa asta nu inseamna ca mi-a placut.
Nu, catusi de putin, avem o legatura cat se poate de aseptica, nimic de genul asta. Am citit si eu ceva Freud (i-am vizitat chiar si casa memoriala), dar, nici macar la nivel simbolic, nu se poate concluziona ceva in acest sens.
In privinta empatiei, cred ca am dat dovada de asa ceva. Inteleg ca i-a fost foarte greu sa ajunga acolo sus, ca a muncit pe branci si ca a facut sacrificii; odata pozitia cucerita, cand te uiti imprejur nu iti vine sa ii lasi pe altii sa treaca prea usor („sa munceasca, nu merge asa usor”). Are si dreptate, daca vrei doctor in drept atunci sa faci bine si sa meriti (pacat ca foarte putini coordonatori gandesc asa, asta spune ceva despre modalitatea in care au ajuns acolo).
Nu am probleme personale cu ea, uman, cum am mai spus, ne intelegem foarte bine, este un om bun (cel putin din cate am putut eu pricepe). Totul se reduce la faptul ca eu trebuie sa finalizez lucrarea dupa exigentele si canoanele ei. Atat E greu, dar nu imposibil.
1. Casa memoriala a lui Freud de la Londra ? ca parca acolo a murit, nu ? Nu am citit niciodata o biogarfie despre el, desi stiu ca au exista niste carti foaret bune despre el scrise de un autor britanic pe care il cheama Peter Gay, care a mai scris si despre Voltaire, unul dintre altele personaje preferate de-ale mele din istorie. De cand am citit eu candide cand avema poate 14 ani, l-am admirat eu pe Voltaire. adr uite ca nu am citit nici o biogarfie despre el, desi mi-as dori atat de mult. Mie imi place foaret mult sa citesc biografii despre oameni a caror meserie o admir, medici, scriitori, artisti plastici, exploratori mai ales (nu prea-mi plac alea despre personaje politice faimoase, regi, ministri, etc., doar poate una despre talleyrand parac tin minte ca am citi o data, poate pe la 16 ani cam asa, si mi-a placut la vremea aceea, poate pentru ca mi-a adus aminte de timpurile descrise de alti autori francezi care-mi placusera mie pe atunci, intre 13 si 16 ani, nu neaparat pentru ca admiram cumva personajul politic in sine al lui Talleyrand.)
2. Eu la Londra am fost o data si eu, cu prilejul unui curs de homeopatie, de la care bineinteles ca am chiulit, ac pe mine nu ma intereas de loc homeopatia, ma inscrisesem doar ca sa am ocazia sa merg la Londra. Pe atunci, Londar mi s-a parut foarte curata, mult mai curata decat Bucurestiul bineinteles. Mai tarziou vorbeam cu cineva is-i povesteam impresia mea despre Londra cea curata, si persoana respectiva s-a mirat si a zis ca ea intotdeuna a avut impresia ca Londar este foarte aglomerata si chiar murdara, poluata. Si eu, ca sa nu o supar, insistand pe parerea mea, ca sa nu intru in contradictoriu, ca nu aveam nici o placere dea intra in contardictoriu atunci cu ea, i-am zis ca poate mie mi s-a parut curata poate doar pentru ca statusem mai mult in caentru pe langa parcuri si muzeul Tate Gallery si statuia lui Nelson. Dar adevarul e ca guest-house-ul unde statusem eu atunci nu era chiar intr-o zona rezidentiala de lux, era intr-un cartier plin cu pakistanezi si indieni foarte colorat si aglomerat. Dar mie tot mi s-a parut Londra curata chiar daca avazusem si gunoaie si mucuri de tigari si hartii aruncate pe jos pe acolo in real life.
Si mi s-a mai intamplat ceva extraordinar la Londra: acolo laguest-house-ul undea stateam se lua micul dejun intr-o camera de la parter si intr-o zi a intrat cu mine in vorba un australian adevarat si i-a povestit ca ii era dor de sotia lui si de fetita lui (sau parca avea doua fetite, nu mai tin minte) care ramasesera in Australia. Si dupa ce am terminat cursul de la Londra, dupa vreo 2-3 luni, am primit un pachet de la posta, ear un pachet de acrti trimise mie de catre austarlianul ala care isi amintise ca eu oii spusesem in treacat poate ca mie imi palce sa citesc carti. Mi le-a trimis asa inmod total altruist, chiar fara nici un motiv, nu ma vaitasem eu ca e greu sa gasesc carti in Romania de exemplu, doar asa mi le-a trimis ca un cadou pur altruis , fara nici un motiv, fara nici o legatura cu nimic, doar poate ca tinuse minte acea unica conversatie pe care o avusese cu mine si poate ca i-a placut ca l-am ascultat despre dorul lui de familia lui, ma gandesc acuma, pe atunci nu mi-am putut explica in nici un fel gestul lui, desi m-a impresionat foarte mult desigur. Nici nu mai tin minte cum il cheama. eu i-am scris o scrisoare scrisa de mana dupa ce am primit pachetul de carti de la el, ca sa-i multumesc in mmode special, dar el nu mi-a mai raspuns nici o data. de atunci, de cate ori vine vorba de Austarlia, gestul lui altruist fata de mine reprezinta pentru mine Australia si de aceea probabil voi avea mereu o parere buna despre aceasta tara despre care de fapt nu stiu mai nimic.
3. Mie nu imi plac in mod special cartile vechi, nu imi plac anticariatele ,de exemplu, stiu ca poate unele carti vechi or fi pretioase, dar eu nu ma dau in vant daupa antichitati fizice in mana mea, poate sa ma uit la poze despre ele daca sunt frumoase dpdv estetic e OK. Mie imi plac cartile noi, cu coperti noi (preferabil tari, cartonate), cu idei noi despre lucruri si persoane vechi. Astae imiplac mie cekl mai mult.
4. Auzi, coordonatoare ta este maritata, are copii, catel, pisica, casa, etc. ? Ca parca nu pot sa mi-o inchipui prea bine (ca sa-mi dau seama mai bine despre relatia ta cu ea si reactia ta fata de munca pe care o indeplinesti sub indrumarea ei). Ca eu sunt sigur ca nu munaxc ainsine te deranjaeza pe tine, ca esti silitor si constiincios, asta se vede de la o posta, chiar daca e OK sa te relaxezi si tu tragand dintr-o pipa din cand in cand, asta e normal.(Tu nu esti un perfectionist compulsiv patologic, departe de tine asta, esti doar un om constiincios normal, cred eu, asa mi se pare dupa cum scrii, din blogul tau ,etc. Desi spun acum nu prea este etic ce fac eu cu tine acuma ca nu e prea OK sa iti dai pareri din astea precise doar dupa o simpla interactiune online, ca risti sa o dai in bara rau de tot, dar eu nu o fac fata de tine cu intentii malevolente, eu doar vreau sa iti faci o parere buna despre toti psihiatrii care lucreaza in Norvegia, atata tot , asta e scopul meu „ascuns” fata de tine !)
Deci imi zic eu ca altceva te deranjeaza, te oboseste pe tine in lucrarea ta de doctorat, nu munca in sine. Tema este macar interesanta pentru tine, sau te-ai plictisit deja de ea ? (este si asta posibil si chiar normal sa se intample deoarece o lucare de doctorat te tine legat de un subiect anume insuportabil de mult si exista riscul real de peste 80 % sa devina plictistor la un moment dat!) Si plictiseala=iritare fata de ceva anume (dar nu indraznesti sa te superi pe fata si atunci iti zici ca esti doar plictist.)
Deci as vrea sa mi-o inchipui mai bine pe coordonatoarea ta cumva si sa inteleg mai bine si despre daca te simti plictisi de tema la care lucrezi.
[Poate ca ar fi ciudat sa incerci sa o descrii pe ea chiar sa in public ca ar fi riscul sa citeasca si sa-si zica ca este barfita.(paragraful asta poti sa-l scoti cand dai drumul la post pe blog plus alte paragrafe cu referire la ea.)daca vrei sa incerci sa mi-o descrii poti sa o faci pe email, dar ca sa-mi dai emailul trebuie sa comentezi ceva anume unde vrei tu pe blogul meu ca sa am cum sa-ti gasesc emailul si sa ti-l dau pe al meu in schimb]
Nu am vizitat casa memoriala de la Londra, ci cea de la Viena (Freud a fugit de nazisti din Austria).
Profesoara mea este ok, sotul ei traieste inca, are o familie la care tine etc.
Dificultatile actuale au radacinbi si la mine si la conducatoare. Cum ti-am spus are opinii si orientari stiintifice ferme, la care nu ar renunta niciodata (formate in timp), este exigenta, de moda veche etc. In ceea ce ma priveste, mi-am atins oarecum limitele, iar procesul prin care incerc sa le depasesc este dificil si dureros. Nu numai ca trebuie sa imi depasesc limitele, in concurenta cu mine insumi, insa trebuie sa o fac in directia si in canoanele conducatoarei, deci nu ma pot extinde cum ma taie pe mine capul. Ei bine acestea sunt radacinile dificultatilor mele.
Aoleu ! Dar cam obscur mai esti, zau, creierul meu nu are capacitatea asta de a citi metaforic si mai ales nu printre randuri (de aia poate nici nu ma pricep la poezie si nici nu-mai place, foarte rar ma opreste asa una din loc si e chiar un eveniment cand mi se intampla asta !). Eu habar nu ma despre ce limite vorbesti tu sus acolo: de unde sa stiu eu care sunt limitele tale, poate pe alea de rabadare ca ma suporti pe mine si asta imi zice ceva ! dar limitele tale de interese chiar ca nu am de unde sa le ghicesc, si alea sunt, cred eu, cele mai importante la o persoana sa-ti dai seama de ele, ca sa stii despre ce subiecte sa conversezi, si in ce mod, valabil si pt. primul date, de exemplu, nu numai la psihoterapie). Iar care or fi canoanele alea ale ei (si cuvantul asta folosit de tine in loc de altele posibile chiar ma face sa gandesc ca e sadica fata de tine !) tot nu ma de unde sa stiu.
Bine totusi ca are familie, deci ii poate chinui si pe altii si nu esti doar tu singurul ei interes !
Dar care e tema ta de doctorat ? (poate ai spus pe undeva si nu ma fost eu atent)
In alta ordine de idei eu am incercat sa-ti dau reply pe email dupa ce ai postat la mine pe blog, dar mi-a dat o adresa generica de gen „noreply-comment at blogger punct com” deci habar nu ma daca o sa tegaseasca pe tine (pe emailul tau adevarat adica) pe partea celalata. (La altii de obicei chiar imi apare o adresa obisnuita.)
Deci in concluzie trebuie sa stabilim aceste limite misterioase la ambii dintre voi, specific: la tine pe cele de interese plus pe cele de anduranta, iar la ea mai mult pe cele de motivatie, dar se pot deduce astea si din alea de interese (si tin sa te asigur ca am uitat toate notiunile de analiza matematica pe care le-am invatat eu in leceu desi tin sa ma laud ca am luat 10 la bacalaureat la matematica !)
Eu personal ma pricep, sincer sa zic (chiar daca te superi pe mine tot o sa ti-o zic) cel mai bine si mai bine la evaluarea limitelor de anduranta in primul rand si de interese in al doilea rand (mai am de invatat aici in acesat privinat ) la baieti mai mult decat la femei de varsta mijlocie, deci parerea mea (si placerea mea tot odata) este sa incepem cu tine ! (Cu stabilirea limitelor tale adica vreau sa zic.)
Deci dupa ce imi raspunzi la intrebarea despre tema si dupa ce imi raspunzi si la intrebarea care a fost cea mai mare pierdere sau stres suferit de tine in viata pana acum si cum te-ai descurcat cu ea/el, dupa aia imi iau si eu centimetrul sau rigla, niste poze cu tabele logaritmice si un cronometru si o sa incep sa te masor si pe tine (eu in fantezie aici ,tu poti sa stai in fata oglinzii acolo, dar nu uita sa incui usa, ca e totusi un act de masurare privat !)
Eu ma refeream la limitele intelectuale, de intelegere si de creativitate ( nu aveam in vedere limitele andurantei).
In privinta temei de doctorat, nu am spus-o nicaieri pe blog si nici nu intentionez sa o spun, deoarece ar putea duce (direct, sau mai pe ocolite) la identitatea mea.
In privinta celei mai mari pierderi/stres, nici aici nu pot raspunde, caci este o problema foarte personala si foarte serioasa si nici despre acestea nu vreau sa vorbesc.
Eu, serios vorbind (desi eram destul de serios si in postul meu anterior minus ultimul paragraf)prin anduranta ma refeream la rezilienta ta psihologica, adica la capacitatea ta de a tolera stresul, de aceea te si intrebam despre pierderi sau stresuri anterioare, ca sa imi dau seama cat de vulnerabil esti la stres si ce fel de metofde ai folosit tu intrecvut ca sa treci cu bine de acele peroade stresante din trecut.
Inteleg ca nu vrei sa spui tema,si inteleg perfect si de ce, si este OK daca nu o spui, nici nu este neaparat necesar (voiam eu doar sa observ in ce mod te referi tu la ea, daca ai un oarecare entuziasm sau macar placere sa vorbesti despre ea adica), insa as fi interesat sa aflu daca este o tema inca interesanta pentru tine in acest moment dat, sau ai inceput sa obosesti usor de a fi nevoit sa te gandesti la ea o mare parte din timp (mai ales ca este acum inevitabil asociata si cu imaginea coordonatoarei tale relativ rigida in relatia ei cu tine.)
Cat despre limitele tale intelectuale si de creativitate, aici nu am cum sa te ajut, adica nu se poate interveni in mod eficient, deoarece cu aceste limite vii din nastere si ele nu se pot imbunatati in mod semnificativ de-a lungul timpului. De aceea nici nu te-am intrebat de exemplu cu ce media ai absolvit facultatea sau ce note ai luat la examenul de bacalaureat, nici nu te-am intrebat daca pooti avea fantezii sau talente creatoare.
(Ultimul paragraf a fost total o gluma, bineinteles, un joc de cuvinte legat de „anduranta”, nu aveam eu de gand serios sa testez capaciatatea ta de fantezie sau in ce mod te poti folosi tu de ea, ca nu este pertinent intrebarii tale. In alte contexte, la first date, poate ca este totusi pertinenta, deci retine-o si pe asta pentru just in case, iar pentru ca esti insurat, deci nu o sa mergi prea curant la un first date, sper, desi nu se stie niciodata, si eu, desi ma aflu teoretic pe o pozitie politica anti-adulter, totusi nu te-as blama despre asta in mod automat, ca oameni suntem, retine atunci capacitatea de a fantaza pentru mentinerea unei relatii satisfacatoare de cuplu.)
Eu tot habar nu am daca puterm si cum putem comunica, daca vrei bineinteles, nu este obligatoriu de loc, pe email, daca ai ceva, bineinteles pertinent si ontopic, de spus, pe care nu te simti confortabil sa o spui pe blog.
Rezistenta la stres zici … pai stresul este rutina pentru mine. De la admiterea in facultate si pana acum am avut parte de examene care mai de care, iar viata in Romania (cred ca stii) este o lupta caineasca, asa ca stresul este o prezenta comuna.
Creativitatea si notele din facultate nu prea au legatura. De terminat am terminat foarte bine, admiterea in barou am luat-o de asemene cu note mari (in codnditii extreme de stres , doar admiterea a constat in 5 probe in zile consecutive).
Nu voiam sa zic ca IQ (notele) si creativitate au vreo legatura, doar voiam sa zic ca acesti 2 parametri nu conteza re, intrebarea ta de mai sus ca sunt parametri ficsi, nu variabili, nu se pot mofifica Imbunatati), asa te nasti tu cu elel la un nivel, cu alea ramai la acelasi nivel indiferent de ce ti se intampla.
Deci trebuie lucrat la anduranta, cum am intuit eu pe undeva la inceput, nu degeaba imi venae mie sa glumesc despre ea, ca imi statea cumva pe creier. Prin anduranta inteleg rezilienta la stres si coping skills, prima care este infoirmata de experientel eanterioare de stress mare si/sau loss, a doua care se poate imbunatati prin training,
Si stresul cotidian din Romania sau stresul de examene nu indeplinesc criteriil e de stes sau loss major (alea sunt deces in familie, casatorie, nastere sau pierdere copil, razboi, martor la catastrofe/terorism, etc, schimbari din astea de viata importante sau severe de tot (da, si casatoria face parte din ele, oricat de dorit si de fericit ar fi evenimentul tot e un stres major in viata individului)