Am depus jurământul


Admiterea în profesie nu duce automat la dobândirea dreptului de exercitare a profesiei, mai sunt caţiva paşi de făcut. Mai exact este vorba despre : 1. rezultatele sunt validate de către Consiliul Baroului (prin hotărâre), 2. se emite câte o decizie privind primirea în profesie, 3. se încheie un contract ( de colaborare sau salarizare în interiorul profesiei) cu un avocat definitiv (având o vechime de cel puţin 6 ani de la definitivat), 4. se prezintă contractul la Barou şi se plătesc taxele aferente (de înscriere în tabloul avocaţilor stagiari), 5. se depune jurământul în faţa decanului şi a Consiliului baroului, 6. se aleargă pe la autorităţile fiscale pentru luarea în evidenţă (plata impozitelor la stat).

Eu tocmai ce am parcurs şi cea de-a cincea etapă.

Până am ajuns la Barou am rulat prin cap imagini, gânduri, momente şi sentimente din drumul parcurs. E greu de transpus în cuvinte, din anul I de facultate mi-am dorit să ajung aici, am legat multe lucruri de avocatură şi am întârziat mult pana am susţinut acest examen.

La ora stabilită ne-am adunat într-o sală mai încăpătoare, Decanul ne-a felicitat şi apoi s-a trecut la depunerea jurământului (fiecare în parte a jurat) – “Jur sa respect si sa apar Constitutia si celelalte legi ale tarii, drepturile si libertatile omului, sa exercit profesia de avocat in mod demn, independent si cu probitate. Asa sa-mi ajute Dumnezeu”. Am avut emoţii, însă abia acum îmi dau seama.

S-au făcut fotografii, s-a desfăcut şampanie (am remarcat paharele de sticlă), toată lumea zâmbea. Am simţit in jurul meu lupi tineri care încă nu ştiu să muste, dar o să înveţe repede. Iar apoi deja s-au afirmat ierarhiile : a) copii avocaţilor de succes ; b) intermediarii (copii unor avocaţi obişnuiţi, rude de avocaţi, persoane venite din alte profesii, care mai cunosc una-alta) şi c) restul lumii.

Nu ştiu exact ce mă aşteaptă, intru într-o altă lume. Nu am experientă practică, am doar capul plin de teorii una mai abstractă ca alta, aproape totul va fi nou pentru mine.

9 comentarii la “Am depus jurământul

  1. Amariei Stefan spune:

    Salut !!! Sunt Stefan am participat si eu la examenul din noiembrie insa am fost respins!!Am nevoie de ajutorul tau!!! Idul meu este acmilan_nutu@yahoo.com

  2. elena agachi spune:

    felicitari! o sa-ti treaca repede…🙂

  3. lascaris spune:

    Asta e clar.

  4. georgemitu spune:

    Ma bucur ca ai reusit

  5. lascaris spune:

    Multumesc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s