Marile cărţi ale dreptului. Drepturile reale principale


Cum adică drepturi reale ? Drepturile reale sunt acelea pe care titularul lor le poate exercita nemijlocit şi singur asupra unui bun. Principalul drept real este dreptul de proprietate, acesta este dreptul real complet, având toate atributele e (jus possidendi, jus utendi, jus fruendi, jus abutendi), restul drepturilor reale sunt dezmembrăminte ale acestuia.

Posesia este o stare de fapt, ea nu se întemeiază pe un drept. Nereglementat, însă, prezent în jurisprudenţă şi analizat în doctrină este dreptul de retenţie – dreptul pe care îl are cineva asupra bunului altuia de a-l reţine până la executarea unei anumite obligaţii, aflată în legătură cu bunul).

În privinţa drepturilor reale pot menţional două cursuri foarte bune – Ion Filipescu şi Corneliu Bârsan.

În facultate, drepturile reale le-am învăţat după Ion Filipescu, mai exact după o copie a cărţii lui.

Mai târziu, când m-am pregătit pentru admiterea în barou am folosit cursul lui Corneliu Bârsan.

Cele două cursuri au valoare egală, eu unul nu pot pune pe unul în faţa celuilalt. Ambele tratează chestiunile tradiţionale ale materiei, din loc în loc apar trimiteri la speţe şi note de subsol cu explicaţii şi comentarii suplimentare interesante. Dacă tot am adus vorba de comentariile din  notele de subsol, trebuie să spun că multe din acestea sunt mai interesante decât ce scrie deasupra.

În linii mari acestea sunt princilalele teme ale oricărui curs privind drepturile reale : patrimoniul ; clasificarea bunurilor ; dreptul de proprietate (publică şi privată) ; modalităţile dreptului de proprietate ; dezmembrămintele dreptului de proprietate ;  posesia ; apărarea dreptului de proprietate ; . modurile de dobândire a dreptului de proprietate ; publicitatea imobiliară.

Materia drepturilor reale este cea mai accesibilă parte a dreptului civil, se învaţă de plăcere. Singura parte mai neplăcută este publicitatea imobiliară. Sigur terminologia legii speciale şi formalismul procedurilor imprimă un caracter arid acestei părţi, însă  cursurile de civil nu au o scuză pentru cele câteva pagini aproape de naînţeles pentru student. În esenţă este simplu există anumite registre şi alte documente în care se înscriu datele privind imobilele şi proprietarii acestora pentru ca toată lumea să ştie, prin aceasta fiind protejaţi atât titularii drepturilor cadastrale, cât şi terţii. Ce mare filosofie ? În câteva pagini de explicaţii totul poate deveni clar şi încă ceva – problema să fie prezentată aproape de ce se întâmplă în practică. Astfel lucrurile se clarifică, căci dacă ne rămânem în sfere înalte şi abstracte săracul student nu înţelege mai nimic.

Să închei cu ceva interesant – conceptul de time-sharing. Este sau nu time-sharing o modalitate a dreptului de proprietate. Spre deosebire de dreptul de proprietate pe cote părţi, time-sharing-ul dă titularului posibilitatea de a folosi bunul (în integralitatea lui) pe o anumită perioadă de timp. Deci ceeace se fracţionează nu este dreptul de proprietate asupra bunului ci timpul în care bunul poate fi folosit. Ar fi multe de spus, promit să revin asupra chestiunii. Deşi ştiam foarte bine că problema time-sharing-ului nu intră în tematica de examen pentru barou nu m-am putut abţine să citesc cu mare interes cele câteva pagini pe care Corneliu Bârsan i le acordă.

Anunțuri