Dosare şi dileme I


Am promis şi apoi mai mulţi din cei ce mi­-au trecut pragul au cerut să povestesc despre dosare şi despre viaţa de avocat.

Voi avea grijă să nu dezvălui nume de persoane fizice sau juridice, numere de dosare sau orice asemenea informaţii.

Înainte de a începe vreau să spun că fiecare dosar are dileme, de la dileme strict tehnice/juridice, dileme privind strategia de apărare, până la serioase şi diverse dileme morale.

Este greu să încep programatic de undeva. S-au strâns mai multe experienţe. Îmi este mai la îndemână să pornesc chiar de la un dosar foarte proaspăt, aflat încă în cursul urmăririi penale.

În urmă cu doar câteva zile ieşeam de la Inspectoratul de Poliţie, tocmai terminasem cu audierea unui client şi eram oarecum uşurat şi cu gandul la ce mai aveam de făcut în acea zi. Sună telefonul şi răspund (da, vorbesc la telefon chiar şi când conduc), era o persoană cu care mai colaborasem, un fel de bulibaşă, dar cu şcoală. Îl cunoscusem cu ocazia altor dosare când însoţea diverşi clienţi ai mei, cărora le explica mai pe înţelesul şi limba lor ce spuneam eu. Numai că de data asta era altceva… M-a întrebat daca pot veni la o audiere, tot la IPJ, am acceptat şi am întors maşina.

Audiat era chiar fiul domnului în cauză, de doar 15 ani, fiind ercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie.

 

Varianta poliţiei şi a părţilor vătămate: pe când se afla clientul meu şi prietenii săi într-un club, ar fi sustras un telefon şi o mică sumă de bani din poşeta unei domnişoare. Partea vătămată şi prietenul ei au observat un tânăr îndepărtându-se, baiatul s-a ţinut după respectiva persoană şi a ajuns-o din urmă când aceasta a ajuns un grup de tineri. Întrebat dacă nu cumva a luat bunurile menţionate tânărul i-ar fi spus să plece, că nu a luat nimic, cum viteazul prieten al domnişoarei nu s-a lăsat dus a primit un pumn în faţă şi o mică tăietură pe gât făcută cu un ciob.

 

Varianta clientului meu (inculpatul), a tatătui său (martor) şi a prietenilor săi  : pe când se afla clientul meu şi prietenii săi într-un club, la un moment dat doi din grupul lor ar fi părăsit incinta clubului, să cumpere ţigări de la o alimentară din zonă (este mai ieftin aşa). Imediat unul din cei doi se întoarce pentru a-i chema pe ceilalţi afară căci fuseseră înconjuraţi de un alt grup care pretindea că li s-a furat un telefon. Au ieşit ei afară, iar la vederea lor celălalt grup se risipeşte ; între timp apare un terţ care întreba şi el dacă nu cumva grupul din care făcea parte clientul meu ştie ceva despre furtul unui telefon. Clientul meu ia cuvântul şi spune că nu , dar că şi lor li se furase un telefon. El şi prietenii săi se lasă controlaţi, ceeace fac şi ei cu baiatul care întreba de telefon. Mai mult terţul pretinde a fi nepotul unui interlop cunoscut, clientul meu rânde la această afirmaţie, căci interlopul cu pricina era ţigan, ceea ce nu se putea afirma despre terţ. La un moment dat clientul meu vede sânge pe gâtul terţului , îl şterge cu dosul palmei şi îi arată, la care tânărul puţin speriat se retrage.

Cu alte cuvinte vorbim de trei grupuri, care toate au suferit furtul câte unui telefon şi care apoi se întrebau unii pe altii de soarta acestor bunuri şi de autorii furturilor.

A doua zi la domiciliul clientului meu se prezintă o fată şi un băiat (cei cu păţania din club), nesiguri pe ei întreabă dacă nu cimva clientul meu are informaţii despre evenimentele petrecute în noaptea trecută. Tatăl clientului meu îi invită să stea de vorbă şi se oferă să plătească el telefonul dacă cei doi ar afirma cu certitudine că fiul său l-ar fi luat. Cele două victime ale tâlhăriei spun că nu sunt siguri, că nu ştiu cine a fost şi că ei vor să afle cine a fost. Întrebaţi cum au aflat vde numele şi adresa clientului meu au afirmat că cineva din club le-a spus. Tatăl clientului meu, om cu experienţă, s-a oferit să îi cheme pe tinerii din grupul fiului său, urmând ca cele două victime ale tâlhăriei să vină să vorbească cu toţi, stabilind şi o oră pentru această întâlnire. La ora stabilită presupusele victime nu au mai apărut, apelate pe numărul de telefon pe care l-au lăsat, nu au răspuns.

Nu după mult timp minorul de 15 ani este citat la poliţie ca martor, iar ulterior pus sub urmărire penală.

În faţa organului de poliţie am tot cerut eu să îmi arate sau măcar să îmi spună care sunt probele . Au refuzat. Sigur, potrivit Codului de procedură penală avocatul are dreptul de a studia dosarul (art. 94 CPP), însă pentru asta este nevoie de aprobarea procurorului. În condiţiile în care s-a luat măsura reţinerii (pt 24 de h) şi era clar că vor face propunerea pentru arestarea preventivă, posibilitatea mea de studia dosarul era nulă. Poliţistul a spus că ar exista probe, lăsând să se înteleagă ca ar fi chiar puternice. De studiat dosarul am reuşit câteva ore mai târziu, la instanţă. S-a făcut propunerea de arestare preventivă, dosarul a fost trimis la instanţă şi acolo aveam posibilitatea reală de avedea ce probe sunt. În concret era sesizarea părţii vătămate (fata) , declaraţia martorului (băiatul care o însotea) şi recunoaşterea din fotografii. Având în vedere condiţiile din club (întuneric, oboseala, ora înaintată, poate şi ceva alcool consumat) dar şi culoarea uşor tuciurie a clientului meu … sunt întrunite toate condiţiile pentru niscaiva erori serioase.

 

Încadrare :  fapta în discuţie este o infracţiune de tâlhărie calificată : art. 233 (infracţiunea de tâlhărie), art. 234 (tâlhăria calificată)

Art. 234. Talharia calificată

(1) Talharia savarsita in urmatoarele imprejurari: a) prin folosirea unei arme ori substante explozive, narcotice sau paralizante; b) prin simularea de calitati oficiale; c) de o persoana mascata, deghizata sau travestita; d) in timpul noptii; e) intr-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport; f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional,
se pedepseste cu inchisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

(2) Talharia savarsita in conditiile art. 229 alin. (3) se pedepseste cu inchisoare de la 5 la 12 ani si interzicerea unor drepturi.

(3) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza talharia care a avut ca urmare vatamarea corporala.

 

Propunerea de arestare preventivă a fost admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi (în ciuda argumentelor structurate prezentate de avocat). Măsurile preventive sunt reglementate de art 2012 Cod Procedură penală şi următoarele.

Dileme Principala întrebare este dacă inculpatul a săvârşit sau nu fapta de care este acuzat. De regulă inculpaţii recunosc săvârşirea faptei penale, măcar faţă de avocat (ca să ştie avocatul cum să îl apere mai bine). Sigur există şi cazuri în care inculpatul nu recunoaşte fapta nici faţă de avocat, am întâlnit şi eu cazuri de felul acesta, asta dintr-un fel de neîncredere gererală, teamă şi credinţa (greşită) că avocatul îl va apăra mai bine dacă ar fi convins că în realitate clientul său nu a comis fapta (de regulă, totuşi, avocatul se prinde pe parcurs care este adevărul – vede probele de la dosar, vede reacţii umane etc, intuiţia si experienţa au un rol important). În cazul nostru … încă nu mă pronunţ cu siguranţă. Totuşi … tatăl inculpatului are ceva experientă de viată, a văzut multe, l-a întrebat pe băiat şi răspunsul a fost nu, mama inculpatului la fel (ei cică i-ar spune tot timpul adevărul), vârsta inculpatului – 15 ani. Încăpătânarea în a nu recunoaşte faţă de nimeni cere o anumită tărie, o anumită filosofia de viaţă, iar un copil faţă de care s-a luat măsura reţinerii şi apoi cea a arestării … nu cred că rezistă presiunii. Rămâne de văzut.

A doua dilemă este măsura arestării preventive. Poliţistul, în acord cu procurorul, face propunerea de arestare, el spune însă că procurorul va decide dacă va face propunerea către instantă sau nu, evident procurorul face propunerea către instanţă şi toată lumea afirmă că judecătorul decide (aşa este legal nu ?). Judecătorii români admit în mare măsură propunerile de arestare preventivă (respingerea acestora reprezintă excepţia). În multe cauze au dreptate, însă în multe altele nu este necesară şi nici proporţională măsura.

În acest caz sunt convins că nu trebuia admisă propunerea de arestare preventivă, mai mult cred că procurorul putea să dispună măsura controlului judiciar, care ar fi fost suficientă.

Care ar fi argumentele : a) singura recunoaştere după fotografii (în condiţiile de incertitudine arătate mai sus) nu este, după mine, suficientă pentru a proba în mod sigur că inculpatul este cel care a săvârşit fapta ; b) natura şi prejudiciul concret al faptei : o tâlhărie relativ uşoară – un furt urmat de violenţă pt a se asigura scăparea, violenţa a fost slabă, bunurile sustrase de valoare relativ mică – un telefon şi o sumă foarte mică de bani ; c) vârsta mică a inculpatului – 15 ani (odată aruncat în arest …. ehe sunt consecinţe psihologice serioase, dar şi pericole cât se poate de fizice) ; d) lipsa totală de antecedente penale ; e) jurisprudenţa CEDO care spune că pt minori măsura arestării preventive se ia în cazuri absolut excepţionale (nu este situaţia aici) ; f) inculpatul a colaborat, a dat declaraţii, a făcut declaraţii ca martor şi tătăl său, are un domiciliu stabil şi o familie, nu există riscul să plece nicăieri, aşa că maxim un arest la domiciliu ar fi fost suficient. Plus că se vedea că tremura tot de frică, nu poţi arunca un băiat de 15 ani în aceste condiţii în arest.

Instantele româneşti (şi din câte am auzit mai ales cele din oraşul meu) admit pe bandă propunerile de arestare preventivă. Aşa toată lumea pleacă acasă liniştită – poliţist, procuror şi judecător. Şi-au făcut treaba, nu pot fi acuzaţi de nimic. Nimeni nu o să le reproşeze vreodată că au avut prea mult zel atunci când au arestat pe cineva. Dacă însă procurorul ar fi dispus controlul judiciar sau instanta ar fi respins propunerea de arestare, dispunând altă măsură … ehe, trebuiau să motiveze serios acest lucru, plus că admiţând propunerea de arestare preventivă toată lumea e la adăpost, dorm liniştiţi, nu îi va întreba niciodată cineva ceva. Respingând propunerea instanta îşi asumă o anumită răspunderea deciziei, admiţând-o se degrevează de orice răspundere.

În statele UE, măsura arestării preventive este cu adevărat una excepţională, aşa cum spune Convenţia Europeană a drepturilor omului şi jurisprudenţa CEDO (Curtea europeană a drepturilor omului). Sigur, însă, acolo vorbim despre o altă cultură, o altă istorie, un alt stadiu de dezvoltare a societăţii, alte cifre ale infracţionalitaţii etc. Este mult de discutat despre această problemă –  jurisprudenţa românescă în materia arestării preventive.

Later edit : Inediferent de ce au susţinut clienţii (nevinovaţia adolescentului) eu am insistat să plătească prejudiciul. Partea vătămată, normal, a urmărit să maximizeze despăgubirile, aşa că telefonul a fost plătit la valoarea de pe factură, de nou adică, nu la valoarea lui actuală (obiect folosit). După aceasta am solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, iar instanţa a admis cererea.

Între timp urmărirea penală a continuat, au fost audiaţi martori şi a devenit limpede, chiar şi pentru mine, că tânărul nostru a fost cumva implicat în evenimente. Anterior câţiva tineri din grupul lui furaseră o poşetă a unei domnişoare, apoi întrebaţi despre ce au făcut, i-au luat la bătaie pe cei care au avut asemenea « tupeu ».

Mare « coincidenţă » părţile vătămate care au depus plângere au reclamat un modus operandi asemănător, acuzând exact acelaşi grup.

Mai multuna din martore (mă întreb dacă este doar martoră) din grupul inculpatului a contactat pe facebook părţile vătămate şi a încercat să îi determine să îşi retragă plângerea.

Concluzie : Este limpede că inculpatul meu este cu adevărat vinovat. Din punctul meu de vedere este foarte bine că am reuşit înlocuirea măsurii, iar mai târziu am reuşit chiar înlocuirea arestării preventive cu controlul judiciar. Din această perspectivă sunt şanse foarte mari ca instanţa să dispună o măsură privativă neprivativă de libertate. Eu voi pleda aşa cum îşi doresc clienţii – nevinovat, adevărul este însă altul.

Ceea ce rămâne, este problema abordării unui dosar. Ca avocat crezi sau nu crezi clientul atunci când se jură că nu a făcut el fapta. Sigur este că nu îmi place să fiu minţit de clienţi, îmi plac infractorii care spun de la început « domnul avocat, eu vă spun că am făcut-o ».

Anunțuri