Poveşti de avocat. Vrăjitoarea şi tâlharul

Postarea anterioară se dorea o relatare a unei întâmplări interesante, poate chiar hazlii de la parchet (nu am mai ajuns să o relatez, căci m-am lăsat furat de evenimentele de la doctorat).

Ca avocat stagiar m-am înscris si eu pe lista de oficii – mai toţi o fac, căci astfel avem ocazia sa căpătam experienţă, uneori, dacă avem noroc şi putere de convingere ne alegem chiar cu un angajament (înlocuim oficiul cu un contract de asistenţă juridică, evident cu un onorariu substanţial mai mare decât ce oferă statul). În două-trei zile pe lună sunt de serviciu, adică trebuie să răspund la telefon şi să mă duc unde este nevoie de mine (poliţie, parchet, instanţă).

Într-o asemenea zi mă sună de la poliţie în legătură cu o tâlhărie, a se citi găinărie. Un cetăţean, să îi spun astfel, a şutit sacoşa unei femei în zona spitalului judeţean. La poliţie s-au dat declaraţii – a recunoscut fapta. După cateva zile mă sună procuroarea în vederea prezentării materialului de urmărire penală. Mă prezint, însă la parchet mă aştepta o surpriză. Intraţi la procuror(are) inculpatul începe să spună că, deşi recunoaşte fapta, el a fost obligat să săvârşească tâlhăria de către o vrăjitoare foarte puternică aflată la mare depărtare (în România totuşi, căci îi vorbea pe româneşte, sau poate cine ştie, avea capacitatea de a-i transmite direct gândurile, fără cuvinte).

Cu o două zile înaintea săvârşirii faptei i-a apărut omului nostru vrăjitoarea care îl cam chinuia. Cu o seară înainte vrăjitoarea l-a pus să se dea cu capul de pământ, mai exact podeaua barului unde lucra (după spusele lui, căci nu a putut indica cu exactitate denumirea barului respectiv). Şeful de sală cică ar fi chemat salvarea şi aşa a ajuns la spital, unde doctorii i-au făcut un sedativ uşor pt a-l linişti (din actele de la dosar rezultă că într-adevăr a fost internat pt câteva ore, i s-au făcut analize şi că ulterior a fugit.). Vrăjitoarea nu îl lăsa şi pace! I-a ordonat să fure o pungă de la o doamnă ventă la cineva în vizită (la spital). Tot vrăjitoarea cică ar fi urmat să îi trimită o maşină care să îl ia şi să îl aducă la ea. Când a fost prins de poliţie, cică vrăjitoarea i-ar fi spus să tacă din gură, să nu povestească de ea, căci îl va scăpa ea, iar dacă va vorbi îl va omorâ.

Procuroarea, la auzul poveştii, a zâmbit de câteva ori şi s-a uitat la mine cu înţeles. M-a întrebat, lăsând să se întrevadă foarte subtil un aer ironic, dacă am întrebări, excepţii sau probe de propus. “Nu ştiu cum se procedează în asemenea cazuri, o expertiză ar presupune să apelăm la cu cunoştintele unei vrăjitoare. Are parchetul în lista de experţi o vrăjitoare?”.

Până la urmă a rămas la aprecierea procuroarei dacă va dispune sau nu o expertiză psihiatrică, căci experienţa îi spunea că inculpatul, după câteva zile în arest a venit cu declaraţii fantastice – vrăjitorii, dar, pe de altă parte, omul părea convins de cele spuse, deci o expertiză psihiatrică ar mai lămuri lucrurile. Ţinând cont de starea materială a inculpatului, o asemenea expertiză i-ar fi îngreunat şi mai mult viaţa, din moment ce el ar fi trebuit, într-un final, să o suporte (adăugându-se la celelalte cheltuieli de judecată).

În urmă cu ceva vreme scriam despre cartea lui Jean Palou – Vrăjitoria. Este interesant de spus că multe din semnele posedării au fost relatate aproximativ fidel de inculpatul în cauză. Evident inculpatul în cauză nu citise cartea lui Jean Palou, atunci …. Probabil că în cultura populară din zonele rurale se păstrează, undeva într-o zonă obscură, anumite superstiţii privind vrăjitoarele.