Filtre pentru pipă

Prima mea pipă avea un condensator metalic, care se înnegrea cu o substanţă lipicioasă şi urât mirositoare. Operaţiunea de curătare o faceam sub jet de apă, cu săpun, aşa am pierdut (prin scurgere) câteva condensatoare. Nu eram multumit de această soluţie, aşa că am încercat să adaptez filtre de ţigări – din diverse motive nu mi-a reuşit.

Câţiva ani de zile nu am mai fumat, însă, în această perioadă, mi-am achiziţionat, cu încântare, o pipă nouă şi o cutie de filtre (Vauen Dr. Perl 9mm). Intrasem în lumea civilizată.

Filtrele de pipă se prezintă sub forma unui cilindru de 9 mm (sunt unele pipe cu filtru de 6 mm), umplut cu un material absorbant. Până în prezent am testat filtre cu cărbune activ, cu spumă de mare şi filtre din lemn de balsa. În afara acestor filtre care se montează în muştiuc, mai sunt şi cristale de siliciu ce se pun pe fundul vetrei pipei înainte de umplerea cu tutun. Din câte am auzit, ar mai exista încă cel puţin două tipuri de filtre de 9 mm – umplute cu bucăţele de gips, respectiv cristale de siliciu ; cu aceste filtre (de-a dreptul exotice) nu am avut plăcerea de a mă întâlni.

Un filtru bun trebuie să îndeplinească câteva condiţii : să filtreze fumul de particulele grosiere, să absoarbă umezeala (care la pipă, spre deosebire de narghilea, nu este de dorit), să permită o bună circulaţie a fumului şi să nu îi schimbe gustul/aroma.

Filtrele cu carbon sunt corecte, îşi fac treaba bine şi nu dau coloraţii fumului.

Când am folosit pentru prima oară un filtru cu spumă de mare am fost puternic impresionat, credeam că am descoperit cea mai bună soluţie. Din păcate, încă înainte de a-mi termina prima pipă, aveam deja indoieli – parcă, spre sfârşit, optura puţin circulaţia fumului şi îi dădea o uşoară notă aparte.

Filtrele de balsa apar sub forma unor cilindrii brăzdaţi de şanţuri prin care trece fumul, astfel se asigură creşterea suprafeţei de contact, care cu cât este mai mare, cu atât filtrul este mai performant. Lemnul de balsa este poros, aproape ca un burete, de aici rezultă capacitatea sa de absorţie. Fără a avea eficienţa filtrelor cu cărbune activ, filtrele din lemn de balsa îndeplinesc funcţia pentru care au fost făcute. Unii fumători de pipă le preferă, considerându-le drept cea mai noninvazivă metodă de filtrare. Deşi prospectul acestor filtre arată că ele pot fi folosite de 3-4 ori, eu după a doua pipă am aruncat filtrul, era îmbâcsit şi nu mirosea chiar apetisant (asta deşi îl spălasem şi îl lăsasem la uscat).

Dintre cele trei filtre, eu le prefer pe cele cu carbon activ şi pentru a avea meniul complet folosesc şi cristale de siliciu în vatra pipei. Consider că cea mai bună soluţie ar fi una hibridă – filtre cu siliciu şi cărbune activ, sau alte combinaţii.

Nu pot încheia fără să spun că mulţi fumători grei preferă să nu folosească filtre sau orice alte găselnite din această categorie. Eu, însă, prefer artificialul – un fum uşor şi cât mai cremos.