Tutunul de narghilea

Titlul este impropriu, întrucât melanjul ars in creuzetul narhilelei conţine doar în parte tutun.

În ultima perioadă tot mai des prefer ca sâmbătă seară să merg la vreun restaurant unde se fumează narghilea, acesta fiind un important criteriu de alegere.

Ştiu prea bine cum arată “tutunul de narghilea”-ca un fel de gem de fructe, însă într-o seară l-am văzut pe cel care se ocupă de prepararea narghilelelor tocand acest tutun, am fost surprins să văd tot acel “gem”, pe care câtuşi de puţin nu îl asociez cu noţiunea de tutun. Am înţeles că astfel tocat tutunul de narghilea s-ar fuma mai bine, mai eficient şi că aroma ar fi extrasă la maxima ei savoare.

Având în vedere că într-un comentariu mai vechi cineva îmi sugera un articol asupra compoziţiei “tutunului de narghilea”, iată că mă încumet.

“Tutunul de narghilea” conţine tutun spalat (ca sa aiba cât mai puţina nicotină, exceptie Nakhla care e mai tare), melasa de fructe care contine si pasta de curmale, aroma naturală şi umidificator (glicerină vegetala). Mai poate să contina 10% miere şi conservant. Reţetele variază de un producător la altul, însă în linii mari, acesta este conţinutul.

Zeppelin de la Vauen

Scriu despre un tutun pe care l-am fumat o singura dată – Zeppelin de la Vauen. În urmă cu ceva vreme, pe când mergeam la clubul de pipă (din păcate acum nu mai am timp), am avut ocazia să fumez acest tutun. Un membru al clubului m-a îndemnat să încerc şi altceva decât aromaticele mele. Şi bine a făcut.

Tăietura este una de tip ribbon, iar aroma – de tutun natural. Aroma este dată de amestecul de tutunuri, nu de vreun aditiv.

Se fumează uşor, iar această afirmaţie este valabilă de la momentul aprinderii, până la ultimul fum. Nu piscă deloc la limbă, fumul este lejer, uşor.

Tot ansablul este masculin, fără a conţine deloc controversatul tutun latakia.

Este o bună variantă pentru cei care vor să mai alterneze tutunurile aromatice. Cred că tutunurile aromatice nu pot fi fumate în mod regulat, frecvent; oricui i se apleacă de la prea mult dulce.  Eu am putut rămâne doar la aromatice, în special, deoarece fumez rar (chiar foarte rar), însă dăcă aş fuma pipă în fiecare zi, atunci sigur mi-aş alege câteva tutunuri naturale, iar Zeppelin ar fi unul din ele.

Sweet Vanilla Honeydew

Este un tutun pe care l-am cumparat in urma cu ceva ani in urma intr-o vacanta. Nu l-am desfacut atunci, ci mult mai tarziu, cand m-am reapucat sa fumez pipa.

Producător – Dan Tobacco

La desfacerea pachetului te întâmpină un miros plăcut de prajituri cu vanilie. Imediat după deschidere am crezut că am găsit tutunul cu vanile desăvârşit.

Amestecul constă în virginii la care se adaugă ceva firişoare de cavendish (dacă ţin eu bine minte).

Taietura – ribbon cut

Aprinderea decurge fără probleme deosebite.

Prima impresie este bună, însă pe măsură ce fumam simţeam că ceva nu este chiar aşa cum mă steptam. Aromele delicioase se pierd treptat şi există riscul unor uşoare ciupituri.

Sweet Vanilla Honeydew este un tutun corect, pe care l-aş mai fuma, însă nu unul după care să tânjesc. Sigur, însă, nu voi uita contextul în care l-am cumpărat..

Dupa sarbatori.Cadouri care m-au bucurat

Anul trecut am scris un articol intitulat « După sărbători », anul acesta recidivez.

Sărbătorile de iarnă au un farmec, o magie aparte, chiar şi această perioadă în care ne reluăm activitatea parcă mai păstrează ceva din amintirea zilelor trecute.

Cadourile de Crăciun ne bucură mai mult decât orice alt cadou primit în timpul anului. Dintre toate obiectele primite, m-am bucurat, în special, de o brichetă şi un cutter.

Bricheta este un Colibri pentru pipă, cu arzătorul într-o parte (dar se poate folosi fără probleme şi pentru trabuc). Evident are flacără normală, nu jet, căci brichetele cu jet nu sunt potrivite pentru aprinderea pipei (datorită temperaturii înalte a flăcării tind să ardă buza pipei). Am folosit-o intens, am întors-o pe toate părţile şi pot spune că îmi place cu adevărat. Este simplă, curată şi elegantă.

Cutterul Brebbia este destinat (evident) tăierii trabucurilor. Nu poţi fuma trabuc fără cutter, căci în mod obligatoriu trebuie să tai (într-un fel capătul închis al trabucului). Soluţiile improvizate (foarfecă de hârtie, cuţi ascuţit etc) dau rezultate nu tocmai estetice/funcţionale, de aceea eu când mai îmi cumpăram câte un trabuc ceream să mi-l taie la magazin. Designul şi calitatea mă mulţumesc, este un cutter cu două lame în formă de semilună, care se suprapun parţial atunci când cutterul este închis. Cutterele cu două lame sunt, cel puţin teoretic, mai eficiente şi de aceea mai potrivite pentru începători. Trabucul este tăiat din două păţi, de aceea riscul de a-l turti, de a-l avaria este mai mic. Pe lângă cuterul cu două lame mai există cutterul cu o lamă (tip ghilotină), foarfeca pentru trabuc, perforatorul tip cui şi ghilotina de birou. Sper să păstrez cât mai mult acest cutter. Mă întreb doar dacă tăişul lamelor poate fi ascuţit după ce se va toci şi cum s-ar face acest lucru.

Rom/vinars şi vanilie

Între Crăciun şi revelion mi-a venit ideea unei băuturi interesante – rom/vinars aromatizat cu păstăi de vanilie.

Mie vanilia îmi place în mod deosebit, iar între băuturi parcă prefer cognacul şi romul (asta nu înseamnă că aş înlătura din ecuaţie alte tării, vinuri, lichioruri etc). În perioada sărbătorilor de iarnă toată lumea merge la cumpărături, iar cum afară este frig, la întoarcere merge o gură de tărie. Gândurile tuturor nu mai sunt îndreptate spre problemele vieţii, ci spre micile plăceri. În acest context mi-a venit mie ideea. Căutând pe internet, am găsit că reţeta nu este câtuşi de puţin originală, fabricanţi cunoscuţi având în producţie aşa ceva.

În scurtele mele căutări am găsit şi o reţetă pusă la punct : 4-6 păstăi de vanile puse într-o sticlă de rom/cognac şi lăsate astfel cel puţin 6 luni. Ar mai fi o reţetă, mai rapidă, dar eu nu o agreez : 4-6 păstăi (despicate) fierte în apă plată, iar după răcire apa filtrată se adaugă peste tăria cu pricina. În felul acesta zic eu strici băutura, mai ales dacă este ceva cât de cât.

Întâmplător, am văzut la Cărtureşti o mixtură de mirodenii de pus în rom (scorţişoară, cuişoare, vanilie şi nu mai ştiu ce). Dăcă în privinta reţetei cu vanilie şiu la ce să mă aştept, în privinţa acestui melanj, nu mă pot pronunţa (nu de alta, dar nici măcar nu am idee cum miroase produsul cu pricina).

Eu am pregătit deja amestecul (vinars, căci asta am avut la îndemână şi păstăi de vanilie), mai rămâne să aştept. Poate o să prepar şi varianta cu rom. Sigur la anul o să am cu ce mă delecta între Crăciun şi revelion.

O improvizaţie. Filtru de pipă ad-hoc

Eram la restaurant (trebuia sa îmi scot si eu aleasa inimii la lumină de 8 martie) ; toate bune şi frumoase pana cand am ajuns la pauza între felul principal şi desert. Acesta este momentul cel mai bun în care se poate savura o pipa (cel putin după gusturile mele). Observ însă că, în graba cu care am plecat de acasă, am uitat să îmi pun filtru la pipă.

Făcând o paranteză, fumatul pipei presupune o serie de accesorii pe care nu trebuie să le neglijezi (filtru, tutun, brichetă, futac, cristale, perii de curătat, borsetă specială ş.a.), iar uneori se întâmplă sa mai scapi ceva. Tocmai în această eventualitate şi spre salvarea piparilor (cel puţin a celor care sunt obişnuiţi să folosescă un filtru) scriu acest articol.

Pentru a mă reîntoarce – uşor stânjenit de situaţiune mă uit în jur – ce pot face ? să ceri găseşti un fumător de pipă prin preajmă, e o întâmplare destul de rară. M-am gândit la posibilitatea unei improvizaţii, iar gândul că aş fi fost obligat să fumez fără filtru m-a stimulat în a găsi o soluţie. M-am gândit la ideea de filtru în general (de pipă, de aer, de aspirator, de orice) şi iată ce am găsit : pe masă era o puzderie de şerveţele de hârtie, frumos aranjate într-un suport, am luat unul şi am început lucrul manual. Am rupt o fâşie (lată cât un filtru de 9 mm şi lungă cât serveţelul) şi am rulat-o cât mai uniform şi mai riguros cu putinţă, am introdus-o în locaşul normal al filtrului şi iată gata. Soluţia se poate adapta, puteţi, de pildă să reduceţi din lungimea fâşiei de şerveţel şi să obineţi un filtru mai aerisit ş.a.

Rezultatele au fost bune – circulaţia fumului nu este mai greoaie decât atunci când se foloseşte un filtru de balsa, fumul este curăţat de particulele grosiere, umezeala este reţinută foarte bine, iar gustul nu este schimbat. O singură remarca aş mai avea – şervetelele să fie din cele albe, nu colorate cu tot felul de tuşuri şi vopsele.

Peterson – Connoisseur’s Choice

Acest tutun l-am primit cadou, în urma cu 6-7 luni, de la soţia mea. Nu am postat până acum deoarece am vrut să îmi consolidez impresiile. Întâmplător, eu eram interesat (încă sunt) de produsele Peterson, însă la JPB nu îl găseam, ceea a făcut surpriza cu atât mai placută.

Încă de la prima vedere îţi dai seama că ai în mână ceva mai de soi, calitatea cutiei mi-a dat speranţe. După desigilare am descoperit un tutun ce aduce mai degraba cu o prajitură, nu mă săturam adulmecandu-l. Este un melanj de virginii roşii şi aurii, cavendish şi pe alocuri ceva flake ; aromele identificabile sunt : vanilie, rom si fructe tropicale. De când imi doream eu un tutun cu vanilie si rom … Calitatea tutunului se ridica, chiar depăşeşte promisiunea ambalajului.

Umplerea pipei necesită puţină atenţie datorită prezenţei fâşiilor de flake. Aprinderea nu prezintă probleme, iar arderea este uniformă. Aroma se păstrează şi după aprindere. Prima oară am fumat o cantitate mică, însă a doua oara am îndest pipa până la buză. Nu mi-am dat seama de tărie, lasându-mă pradă unei parfumate molcomeli de după masă. Abia când am terminat pipa am realizat cât de tare este tutunul cu pricina, peste nivelul cu care sunt eu obişnuit. După această întâmplare, am învăţat să respect cum se cuvine tutunul Peterson, a cărui tărie a fost remarcată şi de către Cinabru (el se referea, însă, la un alt sortiment – University flake).

Până la acest moment cred că Peterson – Connoisseur’s Choice este cel mai bun tutun aromatic pe care l-am fumat fumat.

După sărbatori …

Înainte de orice altceva ţin să vă urez ca în noul an să aveţi parte de SĂNĂTATE ŞI FERICIRE, iar toate dorinţele voastre să vi se împlinească.

Săbătorile de iarnă, pentru mine, reprezintă cea mai fumoasă perioadă din an, au o magie aparte, greu de definit.

Totul începe în ultimele zile dinaintea vacanţei, când deja toată lumea se relaxează, iar gândul ne zboară spre cozonaci, cadouri ş.a. Alegerea, aducerea bradului acasă şi împodobirea ne aduc aminte de copilărie ; mirosul de răşină şi de pădure definitivează atmosfera sărbătorească. Cumpărarea cadourilor – o ocazie de încântare, cu gândul la bucuria ce o vom face celor pentru care le alegem, depăşim (de fiecare dată) bugetul alocat ( uneori scapă şi câte un mic cadou pe ţi-l faci singur) . Crăciunul, de regulă, ni-l petrecem alături de cele mai apropiate şi ma dragi persoane ; între Crăciun şi Revelion trăim într-o dulce lenevire, întreruptă (plăcut) de câteva cumpărături.

În privinţa Revelionului nu am prea multe de spus, de la caz la caz. Sentimentele sunt amestecate – cu câteva zile înainte realizez (crud) că se mai termină un an şi odată cu el şi vacanţa. După Revelion când strângem bradul, încerc o strângere de inimă – S-A TERMINAT, am intrat într-un nou an, o luăm de la capăt cu munca, cu planurile, cu grijile etc.

Ce am fumat

Am fumat puţin; excesul diminuează (direct proporţional) plăcerea. Pipa a fost calul de bătaie, însă pentru Crăciun şi Revelion am ales ceva diferit.

De Crăciun am fumat un trabuc. Nu am experienţă cu trabucurile, aşa că o să imi dau cu părerea amatoriceşte. Trabucul este unul bundle de la JPB, o construcţie corectă, fără defecte majore şi o umplere uniformă. Aroma înainte de aprindere este de tutun curat, eu fumând tutun de pipă din categoria aromaticelor nu aveam cum să fiu impresionat (trebuie o anumită maturitate a simţurilor pentru aşa ceva). După aprindere insă … e greu de descris, mi-a plăcut gustul rotund, cărnos aproape. Ca tărie, trabucul s-a ridicat peste piapa cu care sunt obişnuit.

Pentru Revelion am ales ceva mai uşor şi oarecum ciudat – Beckwoods aromatic. Nu am mai văzut până acum asemenea ţigări de foi – anume făcute să pară cât mai rustice, cât mai puţin lucrate, ca şi cum ar fi rulate pe fugă de o mână brutală. Beckwoods sunt moi şi elastice, cu o umplutură relaxată, aroma înainte de ardere nu mi-a plăcut în mod special (ceva indefinit – vanilie, struguri, ciocolată). Nici după aprindere nu mi-am schimbat prima impresie, probabil dacă aş mai fi găsit Beckwoods cu aromă de vanile aş fi fost mai mulţumit (se vânduseră însă toate). Probabil că nu o să mai cumpăr aşa ceva, cu toate că nu pot spune că sunt rele, doar nu m-au convins. Nu exclud posibilitatea de a le încerca pe cele cu aromă de vanilie.

După aceste două experienţe atât de diferite aş putea spune că, pe viitor, voi mai cumpăra trabucuri (bundle sau chiar mai preţioase), am nevoie însă de o acomodare cu tăria lor şi de ceva răbdare.

Iar la catedra mea s-a fumat lulea

Saptamana aceasta mi-am susţinut teza de doctorat în catedră (mai am un pas şi am terminat!!!).

După ce apele s-au mai liniştit, parcă pot face şi o postare despre eveniment.

Domeniul şi titlul tezei nu le voi striga, importantă este experienţa în sine, prin care trec toţi doctoranzii (mă refer la cei care au făcut serios aceste studii).

Când m-am dus prima oară la coordonatorul meu de doctorat (acum aproximativ trei ani), unul din primele lucruri pe care mi le-a spus a fost : « îţi dau o şansă să te înscrii la concursul de admitere, în rest depinde doar de tine ». Aceasta a fost starea de spirit ce m-a urmărit de-a lungul studiilor doctorale.

Cele mai mari emoţii le-am avut atunci când i-am predat conducătorului primul referat, auzisem că, în medie, din 50 de pagini scrise îţi taie 30 (este celebru în lumea universitară pentru severitatea sa). Am avut o mare surpriză – nu a făcut-o şi din acel moment m-am mai relaxat.

La toate examenele mele de până acum, din comisie a făcut parte un profesor bătrân (domnul C.), care negreşit îşi aprindea pipa şi fumat tacticos cu nori denşi şi parfumaţi. Se pare că preferă tutunurile aromatice; am vazut la el diverse sortimente de Mac Baren; Stanwell ; Rattray ; Dan Tobacco ş.a. Momentul în care profesorul îşi aprindea pipa pentru mine era unul deosebil, îmi linistea emoţiile; în fumul aromat îmi prezentam referatele, pentru câteva momente trăiam senzaţia că mă aflu într-o altă existenţă/timp (una în care profesorii universitari îşi urmează cu pedanterie tabieturile, în care studentii şi doctoranzii mătură bibliotecile în căutarea unor adevăruri ascunse s.a.).

Uneori, când ajungeam la facultate, simţeam în secretariat aroma unui tutun de pipă, ceea ce însemna că domnul C. era prin preajmă. Nu de puţine ori am avut cu el discuţii interesante, atât despre domeniul tezei de doctorat, cât şi despre pipe şi tutunuri. Mi-a împărtăşit o experienţă pe care a avut-o într-o ţară mai civilizată : într-un magazin specializat a văzut pasionaţi care îşi alcătuiau amestecuri, după reţete personale, folosind tununuri vrac. În faţa acestei imagini s-a simţit ca un barbar neştiutor, încercând deopotrivă umilinţa şi încântarea.

La susţinerea în catedră a tezei mele şi-a scos tutunurile pe masă, a ales unul (un pachet alb cu un blazon – nu îl cunosc), l-a îndesat în pipă şi l-a aprins.

Un alt membru al catedrei (a fost prima oară când l-am văzut), mai tânăr (lector cred) a aprins două King Edward wood tipped (deşi pentru fumătorii elitişti, un King Edward este o blasfemie, eu m-am bucurat că a apărut în peisaj, alături de pipa domnului C. încă ceva). În timp ce îmi prezentam rezumatul (semi ad-hoc, cai nu imi place să învăţ propriile aberaţii), pofteam la o pipă şi mă gândeam că aş fi preferat să fiu în locul lor. După susţinere am intenţionat să leg o discuţie cu posesorul pachetului de King Edward, însă nu a fost timp, deoarece a început tradiţionala serbare de crăciun (în mai toate facultăţile se obişnuieşte ca înainte de vacanţa de iarnă, toate cadrele didactice să se reunească la un bufet/masă de crăciun). S-a organizat chiar şi o tombolă, unde au avut bilete inclusiv pentru noi doctoranzii (eu am câştigat o lumânare parfumată).

Mai am câteva modificări la teză, birocraţia cu actele,susţinerea publică şi GATA.

Sper ca şi la susţinerea publică să am parte de norii aromaţi ai pipei.

Filtre pentru pipă

Prima mea pipă avea un condensator metalic, care se înnegrea cu o substanţă lipicioasă şi urât mirositoare. Operaţiunea de curătare o faceam sub jet de apă, cu săpun, aşa am pierdut (prin scurgere) câteva condensatoare. Nu eram multumit de această soluţie, aşa că am încercat să adaptez filtre de ţigări – din diverse motive nu mi-a reuşit.

Câţiva ani de zile nu am mai fumat, însă, în această perioadă, mi-am achiziţionat, cu încântare, o pipă nouă şi o cutie de filtre (Vauen Dr. Perl 9mm). Intrasem în lumea civilizată.

Filtrele de pipă se prezintă sub forma unui cilindru de 9 mm (sunt unele pipe cu filtru de 6 mm), umplut cu un material absorbant. Până în prezent am testat filtre cu cărbune activ, cu spumă de mare şi filtre din lemn de balsa. În afara acestor filtre care se montează în muştiuc, mai sunt şi cristale de siliciu ce se pun pe fundul vetrei pipei înainte de umplerea cu tutun. Din câte am auzit, ar mai exista încă cel puţin două tipuri de filtre de 9 mm – umplute cu bucăţele de gips, respectiv cristale de siliciu ; cu aceste filtre (de-a dreptul exotice) nu am avut plăcerea de a mă întâlni.

Un filtru bun trebuie să îndeplinească câteva condiţii : să filtreze fumul de particulele grosiere, să absoarbă umezeala (care la pipă, spre deosebire de narghilea, nu este de dorit), să permită o bună circulaţie a fumului şi să nu îi schimbe gustul/aroma.

Filtrele cu carbon sunt corecte, îşi fac treaba bine şi nu dau coloraţii fumului.

Când am folosit pentru prima oară un filtru cu spumă de mare am fost puternic impresionat, credeam că am descoperit cea mai bună soluţie. Din păcate, încă înainte de a-mi termina prima pipă, aveam deja indoieli – parcă, spre sfârşit, optura puţin circulaţia fumului şi îi dădea o uşoară notă aparte.

Filtrele de balsa apar sub forma unor cilindrii brăzdaţi de şanţuri prin care trece fumul, astfel se asigură creşterea suprafeţei de contact, care cu cât este mai mare, cu atât filtrul este mai performant. Lemnul de balsa este poros, aproape ca un burete, de aici rezultă capacitatea sa de absorţie. Fără a avea eficienţa filtrelor cu cărbune activ, filtrele din lemn de balsa îndeplinesc funcţia pentru care au fost făcute. Unii fumători de pipă le preferă, considerându-le drept cea mai noninvazivă metodă de filtrare. Deşi prospectul acestor filtre arată că ele pot fi folosite de 3-4 ori, eu după a doua pipă am aruncat filtrul, era îmbâcsit şi nu mirosea chiar apetisant (asta deşi îl spălasem şi îl lăsasem la uscat).

Dintre cele trei filtre, eu le prefer pe cele cu carbon activ şi pentru a avea meniul complet folosesc şi cristale de siliciu în vatra pipei. Consider că cea mai bună soluţie ar fi una hibridă – filtre cu siliciu şi cărbune activ, sau alte combinaţii.

Nu pot încheia fără să spun că mulţi fumători grei preferă să nu folosească filtre sau orice alte găselnite din această categorie. Eu, însă, prefer artificialul – un fum uşor şi cât mai cremos.