Captain Black-una din madlenele mele

Vă spuneam, într-un post anterior (Vraja unui viciu), că mi-am început viaţa de pipar în facultate sub influenţa unei lecturi (Muntele vrajit), lectură datând încă de mai demult (vremurile înceţoşate ale liceului). Prima mea dragoste într-ale tutunurilor este Captain Black.
În anul întâi de facultate am primit de Crăciun o pipă, pe care o voi păstra la loc de cinste în colecţie, chiar dacă nu are o valoare deosebită, acel cadou m-a determinat să încerc să descopăr dacă descrierile lui Mann (cu privire la tutun) au corespondent în realitate.
Virginitatea mi-am pierdut-o cu Amphora Full Aroma, fără a-mi impresiona gusturile barbare de începator, am remarcat totuşi diferenţa semnificativă faţă de ţigarete (care, de altfel, îmi displăceau atunci, aşa cum îmi displac şi acum). Aşteptările mele erau cu totul altele, eram în căutarea unor arome îmbătătoare, precum descrierile lui Thomas Mann. La un pas de a pune pipa în lada cu amintiri, am acordat o ultimă şansă tutunurilor, cumpărând un Captain Black Royal. De cum am deschis pachetul am fost vrajit de binecunoscta aroma a acestui tutun.
În ultimul an de facultate am hotărât să renunţ la pipă (din motive pe care poate vi le voi destăinui în viitor). Deşi am reînceput să fumez (cu măsură), nu am mai atins un tutun Captain Black, aşa că impresiile mele sunt un pic prăfuite.
Cea mai intensă amintire se leagă de mirosul tutunului în pachet – un amestec de vanilie, rom şi alte câteva arome specifice familiei Captain Black (pe care,însă, nu le pot identifica). Specific celor două tutunuri reprezentative ale Căpitanului Negru ( Royal şi White) este şi umiditatea, pe care nu am mai întâlnit-o, în aceeaşi măsură, la alţi producători. Promisiunile pe care Captain Black le face din pachet (sau cutie, după caz) nu sunt înşelate nici când este aprins în pipă, aromele se păstrează, iar spre sfârşitul bolului se intensifică. Unul din neajunsuri este că se fumează încins, însă câtă vreme fumul nu este sorbit cu nesaţ, acest fenomen poate fi ţinut în frâu. Chiar şi nefumătorii apreciază (de regulă) mirosul degajat ( ceea ce piparii numesc « room note »).
Fumătorii de pipă cu ceva experienţă nu apreciază calitatea acestui tutun (într-adevăr nu este prelucrat cu toata stiinta si tot mestesugul), însă mai toţi admit că l-au fumat şi că este tolerabil.

Eu nu pot fi obiectiv faţă de Căpitan – sunt câţiva ani buni de când nu am mai fumat aşa ceva, apoi este prima mea dragoste într-ale tutunurilor şi nu am de gând să o reneg doar pentru faptul că nu face parte din elita tabacurilor. De Captain Black ma leagă multe amintiri frumoase, elanuri, vise şi proiecte. Voi cumpăra acest tutun peste vreo doi ani, când voi sărbători deplinul sfârşit al postului inaugurat în urmă cu ceva vreme, prin luna decembrie.

P.S. Cinabru a scris si el despre Captain Black.