Captain Black-una din madlenele mele


Vă spuneam, într-un post anterior (Vraja unui viciu), că mi-am început viaţa de pipar în facultate sub influenţa unei lecturi (Muntele vrajit), lectură datând încă de mai demult (vremurile înceţoşate ale liceului). Prima mea dragoste într-ale tutunurilor este Captain Black.
În anul întâi de facultate am primit de Crăciun o pipă, pe care o voi păstra la loc de cinste în colecţie, chiar dacă nu are o valoare deosebită, acel cadou m-a determinat să încerc să descopăr dacă descrierile lui Mann (cu privire la tutun) au corespondent în realitate.
Virginitatea mi-am pierdut-o cu Amphora Full Aroma, fără a-mi impresiona gusturile barbare de începator, am remarcat totuşi diferenţa semnificativă faţă de ţigarete (care, de altfel, îmi displăceau atunci, aşa cum îmi displac şi acum). Aşteptările mele erau cu totul altele, eram în căutarea unor arome îmbătătoare, precum descrierile lui Thomas Mann. La un pas de a pune pipa în lada cu amintiri, am acordat o ultimă şansă tutunurilor, cumpărând un Captain Black Royal. De cum am deschis pachetul am fost vrajit de binecunoscta aroma a acestui tutun.
În ultimul an de facultate am hotărât să renunţ la pipă (din motive pe care poate vi le voi destăinui în viitor). Deşi am reînceput să fumez (cu măsură), nu am mai atins un tutun Captain Black, aşa că impresiile mele sunt un pic prăfuite.
Cea mai intensă amintire se leagă de mirosul tutunului în pachet – un amestec de vanilie, rom şi alte câteva arome specifice familiei Captain Black (pe care,însă, nu le pot identifica). Specific celor două tutunuri reprezentative ale Căpitanului Negru ( Royal şi White) este şi umiditatea, pe care nu am mai întâlnit-o, în aceeaşi măsură, la alţi producători. Promisiunile pe care Captain Black le face din pachet (sau cutie, după caz) nu sunt înşelate nici când este aprins în pipă, aromele se păstrează, iar spre sfârşitul bolului se intensifică. Unul din neajunsuri este că se fumează încins, însă câtă vreme fumul nu este sorbit cu nesaţ, acest fenomen poate fi ţinut în frâu. Chiar şi nefumătorii apreciază (de regulă) mirosul degajat ( ceea ce piparii numesc « room note »).
Fumătorii de pipă cu ceva experienţă nu apreciază calitatea acestui tutun (într-adevăr nu este prelucrat cu toata stiinta si tot mestesugul), însă mai toţi admit că l-au fumat şi că este tolerabil.

Eu nu pot fi obiectiv faţă de Căpitan – sunt câţiva ani buni de când nu am mai fumat aşa ceva, apoi este prima mea dragoste într-ale tutunurilor şi nu am de gând să o reneg doar pentru faptul că nu face parte din elita tabacurilor. De Captain Black ma leagă multe amintiri frumoase, elanuri, vise şi proiecte. Voi cumpăra acest tutun peste vreo doi ani, când voi sărbători deplinul sfârşit al postului inaugurat în urmă cu ceva vreme, prin luna decembrie.

P.S. Cinabru a scris si el despre Captain Black.

18 comentarii la “Captain Black-una din madlenele mele

  1. Cinabru spune:

    Multumesc de mentionare, Lascaris, ma onoreaza. Mie nu mi-a placut, nu mi-a zis nimic. Tocmai ca si eu eram in cautarea unei arome mistice de la tutunurile de pipa. Acum, retrospectiv vorbind, bine ca m-am ferit de alte buruieni fata de care Capitanul este onorabil.

  2. inraspar spune:

    Lascaris,mai ca imi vine sa ma apuc de pipat,cu toate aromele astea din postul tau.Pierderea virginitatii cu numitul Capitan vad ca te-a marcat (pe toti ne marcheaza momentul,ha)olfactiv si esti fidel amintirii.Despre ce post inaugurat in decembrie este vorba?

  3. lascaris spune:

    Cinabru, dintr-un punct de vedere obiectiv ai dreptate, Capitanul negru nu se remarca prin deosebita calitate a prelucrarii (nu este insa nici un deezastru) si nici o aroma exotica nu are. Cand m-am apucat de fumat, insa, era cel mai bun tutun aromat de pe piata (cel putin in „provincie”) si am ramas cu o amintire placuta. Mi-am promis ca il voi degusta peste o vreme, o sa vad atunci cum o sa imi para.

    Inraspar, e un post aproape mistic, cand il voi termina voi fuma un Capitan si voi scrie ceva pe blog. Pana atunci Cave, Ave, Tace.

  4. Cinabru spune:

    La mine primul tutun cumparat si fumat dupa pofta inimii a fost Sunday’s Fantasy. Acum parca nu imi mai place la fel de mult. Atunci mi se parea Raiul pe pamant. Cine stie ce noi descoperiri or sa vina…

  5. lascaris spune:

    Sunday’s Fantasy este tutunul cu care am reinceput sa fumez pipa ( in decembrie 2007 ). Ca sa fiu sincer mi s-a parut doar un tutun bun. Se pare ca primul tutun ce ne-a impresionat castiga un loc aparte in memoria noastra afectiva.

  6. Subsonique spune:

    Captain Black Royal este un tutun superb din toate punctele de vedere, un tabac pe care il poti fuma 30 de ani fara sa te plictisesti de el.
    Face parte din primele tabacuri experimentate si de mine pe la inceputurile intr-ale pipelor, si am ramas profund impresionat de aromele dezvoltate.
    Ca sa poti compara un tabac cu altul trebuie sa fumezi cel putin cateva luni de zile acelasi tabac, nu se poate da o nota calificativa dupa doua sau trei pipate.

  7. inraspar spune:

    Dar vad ca ai devenit de-a dreptul proustian si matein simultan.Vezi ca ascetica mateina era cam…in raspar.

  8. lascaris spune:

    @ Adevar graiesti Subsonique,Captain Black Royal este un tutun deosebit, l-am fumat pentru aproximativ trei ani (din anul intai pana in anul patru de facultate).

    @ Sunt cam In raspar, cat despre ascetism ….

  9. Cinabru spune:

    Din ce vad pe Tobacco Reviews, ma tem ca am dat de versiunea europeana a Capitanului, poate de aceea nu am fost tocmai incantat. Dar dupa recomandarile de aici cred ca voi cauta sa il redescopar si eu pe Capitanul asta negru. In versiunea americana.

  10. lascaris spune:

    Ca sa fiu sincer, habar nu am ce versiune am fumat (europeana sau americana). Nu stiu ce se aducea pe la noi in urma cu vreo 6-7 ani. Oricum, astept noile tale impresii (daca ai posibilitatea de a fuma varianta americana cu atat mai bine).

  11. humidor spune:

    Captain Black nu am pipat, in schimb m-ai convins cu Muntele vrajit. De saptamana trecuta incerc sa recitesc cartea (problema de timp liber).

    In schimb am comandat la Danpipe toata gama de trabucuri Maria Mancini inclusiv Magic mountain.
    Trabucul a fost denumit dupa carte, nu cum multi ar putea sa creada ca Thomas Mann ar fi scris despre acest trabuc in carte. De fapt a fost o fictiune, iar casa de trabucuri a dedicat numele unui model.

  12. lascaris spune:

    Humidor, ma bucur ca te-am convins sa recitesti Muntele vrajit si iti multumesc pentru lamuririle privind trabucurile Maria Mancini.
    Dupa ce degusti comanda facuta la Danpipe, sa ne impartasesti si noua impresiile.

  13. humidor spune:

    OK, oricum precizasei amanuntul… astept cu nerabdare sa-mi vina otravurile homeopatice

  14. lascaris spune:

    Otravuri homeopatice – mi-a placut. Din moment ce homeopatia sustine ca ne trateaza cu otrava ce ne face rau diluata savant de n ori, de ce sa nu consumam chiar otrava, poate ne facem bine si mai repede.

  15. humidor spune:

    Otravuri homeopatice…, pana la urma voi avea atat de putin incat va fi chiar un tratament homeopatic… comanda se anunta a fi anulata, ma aleg doar cu inchipuirea ca as fi mirosit macar un trabuc Maria Mancini. Vezi, fiecare obtine ce-si doreste… functioneaza!

  16. lascaris spune:

    Frustrant. Imi pare rau de comanda cu pricina; poate data viitoare.

  17. Prospero spune:

    Cine îi poate rezista Căpitanului? Recunosc că nu am fumat decît ţigări de foi şi probabil că nu putem compara tutunul de pipă cu cel din ţăgările de foi. Nu pot să zic că am gustat mult din aceste plăceri, dar de fiecare dată e o sărbătoare. 🙂

  18. lascaris spune:

    Corect – adevarat festin

Lasă un comentariu