Pleşu şi blogurile


Îmi făceam planuri să scriu despre o carte subţirică, aparţinând unei colecţii pe care am abordat-o anterior, răsfoind cele câteva bloguri pe care le vizitez mă lovesc încă o data de polemica iscată de o frază dintr-un articol publicat de Pleşu în Dilema veche.
Iată afirmaţiile incendiatoare:
“Dacă cititul e în declin, putem spune că, dimpotrivă, scrisul trece printr-un episod de ebuliţiune. Se scrie prost, dar se scrie mult. De vreme ce e născut poet, fiecare român are în raniţă bastonul de scriitor.

Am văzut tineri pompoşi şi netrăiţi care se sufocă de nerăbdare dinaintea celei mai firave perspective editoriale, dar am văzut şi bătrîni pergamentoşi, aflaţi în anticamera exitului, care ar da orice pentru a ieşi pe piaţă ca „autori“: autori de memorii, de descoperiri epocale, de romane, poeme şi sisteme filozofice.
Unii se epuizează în scrisori către ziare şi autorităţi, alţii compun „apeluri“, alţii, mai branşaţi, iau cu asalt Internetul. Acesta din urmă a produs, e drept, o specie de grafomanie fără precedent: poţi fi sigur că vei fi citit (o certitudine care îi lipsea grafomanului „tradiţional“), poţi să te baţi pe burtă cu oricine şi eşti liber de orice răspundere, de vreme ce nu semnezi. ” (Andrei Pleşu, Despre scris, Dilema veche, Anul V, nr. 241 – 25 septembrie 2008 ).

Cred că inflamaţiile au apărut ca răspuns aproape instinctiv la tonul realist-ironic al lui Pleşu – de pe poziţia în care se află, se uită in jos la zbaterile unor anonimi; întrebarea nerostită ar fi următoarea : ce se tot aruncă ăştia să mâzgălească hârtia de pomană ? nu pot produce nimic interesant, mai bine ar avea bunul-simţ şi ar mai citi ceva. Asta îmi aminteşte oarecum de scandalul provocat de un veteran al muzicii franţuzeşti (Johnny Hallyday cred), când a afirmat lucruri nu tocmai plăcute, dar adevărate, despre nou – apăruta categorie de cântăreţi (mai ales –e) , care nu prea au voce,talent sau simţire, dar ţin morţiş să ne „încânte” urechile şi să îşi satisfacă foamea de celebritate şi de bani ( pe asta o împart cu impresarii ).

Revenind – pe marginea celor câteva cuvinte ale lui Pleşu, blogerii au înroşit tastaturile, s-au împărţit în tabere, au aruncat cu nori electronic unii în alţii. Ca şi în cazul afacerii « Poneiul roz », după ce furtuna în paharul cu apă s-a mai liniştit îmi dau, la rându-mi, cu părerea.
Toata lumea are într-o anumită masură dreptate. Pleşu face parte din altă generaţie, dintr-o alta cultura s.a.
Din punctul lui de vedere are dreptate – sunt muuuulte bloguri, iar numarul celor bune/decente nu este mare, apoi chiar şi cele bune rareori se ridică la nivelul aristocratilor culturii. Formatul şi cultura blogului nu presupun un rafinament ieşit din comun, chiar şi cei care în viaţa reală se învârt în cercuri subţiri (universitari, cercetatori, doctoranzi ş.a.) nu scriu pe blog aşa cum o fac într-un articol, în teza, înr-o carte la care muncesc din greu, ci mult mai facil, eliberati de bagajul unor cunoştinţe şi a unui limbaj preţios.
Pozitia lui Pleşu trebuie înteleasa şi din perspectiva clasei sociale din care face parte. Cu toţii îi stim (într-o oarecare masură) trecutul şi îi bănuim poziţia pe care o deţine în societate, aşa cum “les nouveaux riches” se uită de sus, cu dispreţ la prostime şi Pleşu se uita cu dispreţ la blogeri. Şi după cum s-a spus (în cadrul unor zbuciumate polemici) îl încearcă un sentiment neliniştitor şi sâcâitor când se gândeşte la democratizarea exprimării.
Până de curând libertatea de exprimare era doar art. 30 din Constituţie, la urma urmelor un drept constituţional nu are mare valoare dacă nu poate fi exercitat. Blogul întăreşte substanţa acestui drept – accesul imediat şi necondiţionat la un mijloc de informare în masă, fară controlul redactorilor, fară căciulirea în faţa mai ştiu eu cui, fară cunostinţe ce ar putea intermedia publicarea unui minuscul articol într-o revistă cat de cât vizibilă. Nu că asemenea fenomene ar fi dispărut, lucrurile importante tot pe filiera tradiţională sunt publicate.
Aşa ca eu îl inţeleg pe Pleşu.

P.S. Pe un plan mai serios, toată această polemică ridică o întrebare: noţiunea de cultură trebuie redefinită ? (asta în măsura în care a avut vreodată o definiţie stabilă).  Cred că la această întrebare În Răspăr ar da un răspuns interesant.

22 comentarii la “Pleşu şi blogurile

  1. mulliganoglu spune:

    Lascaris, nu mai vorbiti de aristocratie cand in discutie sunt comunisti de randul 3.

  2. lascaris spune:

    Mulligan eu nu ma refeream la denotatia cuvantului ci la o realitate vie. Am avut in vedere mai curand procesul devenirii decat icoanele trecutului.

  3. […] sens largit, cultura inalta, elitism, evaluare, studii culturale Nu ştiu de ce şi-a imaginat Lascaris că aş avea ceva interesant de spus despre o polemică ce bântuie prin împrejurimi.Mai degrabă […]

  4. Mulliganoglu spune:

    tu te referi la un artificiu al vechililor, la oameni care s-au nascut si au trait in comunism, oameni (ca hrp- beizadea proletcultista) care s-au nimerit sa fie.

    sigur, nu e vina lor, asa a fost sa fie. dar, te rog, numeste o singura lucrare exemplara produsa de acesti aristocrati. una singura!

  5. lascaris spune:

    Mulligan, eu nu comentam valoarea operei sus-numitilor, ci doar o stare de fapt. In privinta notiunii de aristocratie, am ajuns sa fac unele distinctii …. Procesul formarii aristocratiei este constant, ce se intampla acum nu este diferit fata de ce se intampla acum 1000 de ani. Aristocratia Europei occidentale se bazeaza pe brute criminale, soldati, jefuitori, violatori, etc. In timp progeniturile s-au rafinat si au inflorit abia dupa sute de ani. Cu ce difera Columbeanu, Vantu, Nastase de brutele ce se impuneau in degringolada de dupa caderea Imperiului Roman? In perioada comunista s-a demonstrat un adevar social – si anume ca egalitatea este nenaturala, inegalitatile si stratificarea sociala s-au impus in mod firesc.
    Pana la urma chiar si aristocratia frumoasa ce a inflorit in secolele XVIII-XIX se baza tot pe exploatare, cu alte cuvinte crinii acopereau un hoit imputit.
    Tabloul idealizat este altceva si sunt alaturi de tine in admiratia trecutului glorios. Viata insa m-a facut sa imi revad convingerile si sa inteleg istoria si lumea altfel.

  6. mulliganoglu spune:

    aristocratie inseamna putere militara punct

  7. lascaris spune:

    Acestea fiind consideratiile generale sa raspund si la problema concreta pe care ai ridicat-o. Da sunt convins ca „raiul” de la Paltinis (si alte forme de cultura mai mult sau mai putin inalta si care dupa 89 s-au pretins manifestari de apriga rezistenta) a fost permis de securitate, partid si conducatori. Daca secu ar fi dorit ar fi pus buldozerul pe celebra cabana si gata, iar vietuitorii fericiti de pe acolo ar fi fost expediati in puscarii. Cum nu s-a intamplat asa ceva … Tot grupul lui Liiceanu a pus mana pe Editura politica transformand-o in succesul Humanitas. Si asta spune ceva.
    Acestea fiind spuse, cred ca te-am lamurit si nu cred ca avem motive pentru a declansa dispute ideologice.

  8. mulliganoglu spune:

    de unde ideologie?! e vorba de fapte- le interpreteaza fiecare cum crede, n-am incercat sa impun grile de lectura.

  9. lascaris spune:

    „aristocratie inseamna putere militara” – corect
    La asta adaugandu-se atrocitatile brutelor fondatoare.

  10. mulliganoglu spune:

    desigur: pajere, zgriptori, acvile

    altfel spus: libertate

  11. Wandering Elf spune:

    evident ca spune! si sa iti mai zic ceva care spune: topaielile lor germanice in plin comunism. ba, liiceanu topaie si pana la parigi si nimeni nu il face una cu pamantul cand se intoarce.
    am cunoscut om ajuns neom din cauza unor nenorocite de bancuri. am cunoscut om terminat profesional tot din aceeasi cauza.

    hai sa fim seriosi!

  12. inraspar spune:

    Mi-a placut fragmentul citat,dorinta de publicare si specimenele exista,cu emanatii evidente pe bloguri. Dar caracterizarea se potriveste poate unora (nu-i stiu),insa cararile acestei lumi (necunoscute lui Plesu)sunt mai intortocheate.

  13. isuciu spune:

    Plesu spune ca acei grafomani din epoca hartiei care erau respinsi la reviste si edituri au navalit acum asupra internetului – unde publica orice sub acoperirea anonimatului. Aici nu ar fi nicio problema daca subiectele ar fi pareri politice, despre viata personala sau sociala, etc., deci satisfacerea unor necesitati de comunicare. Stirile aduse prin prisma informarii personala ar fi chiar foarte interesante. Problema apare cand diferiti bloggeri se implica in opinii despre arta. Pentru ca arta nu poate fi realizata de oricine. Iar critica de arta este un domeniu foarte pretentios, presupunand ani de studii dar si talent.Esti de acord ca oricine poate sa-si dea cu parerea privind politica, dar nu oricine poate emite judecati de valoare privind operele de arta ?

  14. lascaris spune:

    In fotbal si politica suntem cu totii experti, dar in domeniul „artei” (ramane de definit totusi termenul) nu oricine poate avea o opinie care sa stea in picioare. Cu toate astea nu cred sa existe vreo autoritate competenta sa interzica datul cu parerea. Pana la urma arta este o forma de exprimare, iar interzicand datul cu parerea interzicem o surata a artei. Opinarea, cata vreme se incadreaza in limitele bunului simt, este total inofensiva, iar in anumite cazuri chiar de dorit.
    Eu mi-am dat cu parerea in cazul poneiului roz si nu sunt critic de arta.
    Asta nu inseamna insa ca ma situez in acelasi plan cu un absolvent de arte plastice, de conservator s.a.

  15. Mulliganoglu spune:

    sunt curios: Plesu a pictat vreodata?

  16. lascaris spune:

    eu stiu…

  17. @Lascaris. Vă întorc vizita. Acum am găsit mesajul dv. la o postare a mea mai veche. Şi mă bucur să descopăr un blog elevat. Toate cele bune!

    P.S. Domnul Pleşu are dreptate din perspectiva abordării dumnealui. Dar scrisul pe blog înseamnă, în principiu, o formă de comunicare – imediată.

    Şi este şi o formă foarte eficientă de campanie politică. Sunt aspecte care fie nu îl interesează pe domnul Pleşu, fie îi scapă.

  18. lascaris spune:

    Bine ai venit. Cred ca Plesu e pe undeva la mijloc -nici nu prea intelege fenomenul, dar nici nu prea il intereseaza.

  19. Wandering Elf spune:

    Domnule Lascaris, ca sa folosesc o expresie folosita atat de des in ultima vreme: dar dumneata cine esti?:)
    Ca imi place cum scrii si ce scrii. Prin urmare, daca nu esti impotriva te voi adauga la celebrul blog al lui moa.

  20. lascaris spune:

    Wandering Elf, bine ai venit in umilele mele tinuturi. Multumesc pentru aprecieri.
    In privinta identitatii Lascaris a fost un alchimist de prin sec al XVI-le ce se pretindea descendet al familiei imperiale bizantine a Lascarizilor. in plus se pare ca detinea piatra filosofala pe care a daruit-o mai multor martori, dupa care a disparut.

  21. Pinocchio spune:

    Ei, si cum e pina la urma, blogul este o alternativa la presa, au nu?

  22. lascaris spune:

    Eu cred ca nu. Presa are anumite calitati de care blogurile nu se vor atinge in veci. In spatele unui blog se afla 1-2 oameni, pe cand in spatele unui ziar/televiziune/trust media se afla o armata bine organizata si finantata. Autorul unui blog nu va putea observa cu ocii lui razboiul din Irak, campania electorala din SUA sau sesiunile Parlamentului European. Este posibil ca asemenea evenimente sa fie observate direct si relatete de localnici, insa, in acest caz, informatia va fi atat de imprastiata pe internet, incat cineva care ar dori sa afle ce se mai petrece in lume ar trebui sa isi petreaca multe ore in fata calculatorului vanand bloguri (scrise in limbi diferite).
    Mai mult, de foarte multe ori blogurile preiau stirile din presa (dintr-o persepectiva personala).
    Cred ca blogul, spre deosebire de presa, indeplineste o functie aparte – satisface nevoia unui individ oarecare de a se exprima liber si de a-si putea face ideile cunoscute, uneori are rol de supapa – pe blog te poti manifesta asa cum iti doresti, pe cand in cadrul relatiilor sociale din lumea „reala” autocenzura este foarte puternica (asta de la caz la caz). Cu cat autocenzura este mai puternica in viata reala, cu atat blogul este mai important in calitatea sa de supapa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s