Libertatea de a citi. O biografie din perspectiva lecturilor


Intenţionam să scriu o postare despre ultima carte citită, după o lungă pauză. Realizez însă că pauza în lectură trădează o chestiune mult mai importantă : libertatea şi disponibilitatea de a citi. În căutarea unui răspuns cobor în istoria personală.

Am început să citesc serios, cu program, pe la începutul liceului. Găsisem o formulă inspirată din jurnalele/romanele unor faimoşi scriitori. Stabilisem o normă zilnică: 100 pagini literatura + 10-20 pagini filosofie pe zi în timpul vacanţelor, redusă la jumătate în timpul şcolii. Pe vremea aceea eram un idealist, ca să nu zic visător ; trăiam într-un univers paralel. Lumea mea era un melanj între fantezie şi realitate; îmi hrăneam fantasmele cu lecturi şi vestigii ale trecutului. Hoinăream prin cartierele vechi ale oraşului, admiram arhitectura ce scăpase elanului comunist si visam la restauraţie, valori sociale şi meritocraţie.

Spre sfârşitul liceului am fost forţat să mă apropii mai mult de realitate, căci trebuia să fac o alegere în privinţa facultăţii pe care aveam să o urmez şi apoi să mă pregătesc pentru admitere (pe vremea aceea admiterea în facultate era o problemă foarte serioasă – în funcţie de facultate 3-20 pe un loc). Am ales dreptul, întrucât am considerat că o carieră (cât de cât) bănoasă îmi va asigura condiţiile necesare pentru materializarea parţială a vechilor mele vise (ajustate după măsura realizabilului). De la grandoarea viselor de adolescent am ajuns la proiectul unei vieţi de domn.

Întoarcerea spre realitate a marcat declinul lecturilor; nu mi-am mai respectat norma de pagini/zi, în condiţiile în care aveam de învăţat pentru admiterea la facultate (la admiterea în facultatea drept era o concurenţă acerbă).

Odată intrat la facultate am încercat să revin la vechile standarde, însă nu mă pot lăuda că am fost constant, căci mi-am permis să îmi trăiesc viaţa de student. A fost cea mai fericită perioadă din viaţa mea.

După absolvire m-am trezit aruncat în jungla societăţii româneşti. Pot spune că primii ani ai carierei şi ai vieţii pe propriile picioare, în ciuda sprijinului părinţilor, au reprezentat o experienţă dură, chiar traumatizantă. Parcă toţi vroiau să îmi demonstreze cât de mic eram. La facultate aveam calitatea de preparator la plata cu ora (câştigam fix câte ore prestam, nu aveam salariu în timpul vacanţelor, ş.a.) ; de multe ori făceam treaba titularului de curs care se dădea ocupat cu altceva mai important. Imaginea de sine nu corespundea absolut deloc cu noul statut social. Deşi timp aveam timp (faţă de zilele de azi) am renunţat total la lectură. Singurele cărţi pe care le deschideam erau cele de specialitate. Mă gândeam că ar fi o pierdere de timp să citesc dacă eu nu realizasem încă obiectivele cu care pornisem în viaţă. Nu aveam stare, eram supărat pe viaţă şi nemulţumit de mine. Ulterior am învăţat pentru admiterea la doctorat, pentru examenele din timpul doctoratului, pentru admiterea în avocatură şi, în sfârşit, pentru definitivatul pe care (de curând) l-am susţinut.

După un lung drum am bifat obiectivele pe care mi le stabilisem în urmă cu ceva ani. La facultate am câştigat o poziţie satisfăcătoare (încă mai lupt), iar în avocatură au început să picure şi mult aşteptaţii bani, care să îmi asigure minimul confort necesar. Mai este drum până la statutul de burghez, însă m-am apropiat suficient cât să pot vedea linia de finiş. Pentru prima oară după o lungă perioadă, mă simt din nou liber să citesc. Sigur nu am libertatea abolută din vremurile de demult ale adolescenţei (am ore la facultate, procese la instanţă şi familie), cu aşa ceva poate o să mă mai întâlnesc când voi ieşi la pensie. Odată cu frântura de libertate şi micul meu loc sub soare pe care le-am smuls cu mare luptă din partea ciudatei şi cruntei societăţi româneşti am redobândit şi disponibilitatea, starea sufletească pentru a putea citi.

Anunțuri

Admitere barou


În urmă cu mai bine de un an scriam, cu multe detalii şi dintr-o perspectivă personală, despre admiterea în barou. Acum se apropie admiterea 2011 şi revin.

La vremea aceea nu ştiam cu exactitate ce va fi, însă bănuielile mele s-au adeverit.

După observaţii atente, în 2009 am hotărât să susţin examenul de admitere în barou, având credinţa că în 2010 avea să se desfăşoare ultimul examen după stilul vechi (sinteză). Zis şi făcut, în 2010 am devenit avocat.

 Bănuielile mele în legătură cu viitorul examenului s-au adeverit, odată cu publicarea Hotărârii nr. 58/2011 din 08 iulie 2011 a Consiliului U.N.B.R. privind organizarea examenului de primire în profesie şi a   Hotărârii nr. 04/2011 din 08 iulie 2011 (Regulamentul cadru) pe sit-ul UNBR.

În esenţă examenul nu se mai dă pe centre teritoriale organizate în oraşele unde sunt curţi de apel, ci pe centre INPPA (Institutul Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Avocaţilor), care, la nivelul ţării sunt în jur de 5. Examenul se va da în două etape: a) test grilă şi b) examen teoretic grefat pe speţe. Testul grilă va avea 100 întrebări (cu unul, mai multe sau nici un răspuns), după modelul grilelor I.N.M. (Institutul Naţional de Magistratură). Testul grilă este eliminatoriu, cine scapă intră la examenul teoretic, unde probabil se vor da câteva speţe pe care candidaţii le vor rezolva şi vor explica soluţia prin referire la teorie.

Dacă se păstrează severitatea de la examenul – experiment de la Sibiu (2009), atunci lucrurile nu stau prea roz, căci procentul de promovabilitate a fost în jur de 10%. Dar unde pui că testul grilă va fi dublat de cel bazat pe speţe, care va mai filtra încă o dată candidaţii.

Ţinând cont de acestea, mă bucur că am văzut, în al 12-lea ceas, care sunt tendinţele şi că am susţinut anul trecut examenul după vechile rânduieli. Pe de o parte, mie nu îmi plac grilele şi le consider inadecvate pentru examenele de admitere în profesiile juridice, iar, pe de altă parte, mă bucur că am susţinut acelaşi examen care se dădea şi atunci când am terminat eu facultatea, într-un fel m-am încadrat într-o eră.

Succes noilor generaţii, care de acum încolo, vor susţine examenul de admitere într-o formulă modernizată.

Concluzii şi predicţii


Ce am urmărit prin acest şir de articole În primul rând am vrut să exorcizez presiunea, sentimentele, oboseala psihică şi toţi demonii pe care i-am acumultat in legătură cu examenul de admitere în profesia de avocat. Apoi mi-aş dori ca cei care vor trece prin acest examen să aibă posibilitatea (dacă vor scormoni puţin pe net) de a obţine (uşor) o serie de informaţii utile, să găsesască răspunsuri la probleme care îi macină, aşa cum m-au măcinat şi pe mine. Într-un cuvânt să beneficieze de experienţa mea.

Examen la Bucureşti versus examen în provincie Bucureştiul are cei mai multi absolventi de Drept (aşa cum este şi normal) la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti adunându-se desişul facultăţilor particulare. De aici rezultă natural un număr mare de candidaţi. La aceştia însă se adaugă migratorii. Din varii motive unii absolvenţi ai facultaţilor din provincie preferă, din varii motive, să susţină în capitală examenul. Unul din motive ar fi că în provincie situaţia candidaţilor este mult mai bine controlată (ţinută în frâu chiar), iar procentul de promovabilitate în anii trecuti a fost mic. De aci şi presupunerea (în parte întemeiată) că în provincie intră doar cei foarte bine pregătiţi şi cei cu pile zdravene. În Bucureşti, până acum unu-doi ani în urmă, s-a mers pe ideea : să intre cât mai multi, să plătească taxe, iar apoi piata va cerne, oricum marile case de avocatură sunt cele ce iau caimacul, iar noii admişi erau masă de recrutare pentru aceştiu mari actori.

Politica s-a schimbat însă, spuneam că la nivelul UNBR (de la Bucureşti) s-a format un nou curent – admiterea pe criterii cât mai drastice, punctul final fiind examenul grilă. În acest an la Baroul Bucureşti nici până în ziua de azi nu s-au afişat rezultatele (acest lucru poate avea anumite semnificaţii, după cum voi arăta) şi probabil acest lucru se va întâmpla undeva în luna februarie (deci după aproximativ 3 luni de la susţinerea examenului). Această întârziere poate fi pusă şi pe seama scandalului iscat în jurul admiterii la baroul Bucureşti în acest an – multe aparate de emisie–recepţie, subiecte vândute pe la colţuri, pentru cei de afară (să ştie ce au de dictat) şi câteva reportaje la jurnalele de ştiri. În plus se spune că numărul admişilor va fi relativ mic în raport cu numărul candidaţilor (în jur de 2000).

Eu am susţinut examenul la un barou din provincie, bine că nu m-am dus la Bucureşti, aşa cum mă bătea gândul.

Rezultatul Pe data de 10 noiembrie a început seria de examene pentru admiterea în profesie, iar după aproximativ 10 zile s-au afişat rezultatele. Am uitat să spun, în articolul precedent, că în perioada examenelor a fost neobişnuit de cald pentru luna noiembrie, o atmosferă aproape ireală de primăvară spre vară. Când mă întorceam de la examene acasă îmi era cald, îmbracat fiind doar cu o cămaşă şi cu sacoul pe umăr. Această atmosferă mi-a dat un sentiment ciudat, s-au îmbinat în reamintire, toate sesiunile trecute, indiferent că erau de iarnă, de vară sau de toamnă. Rezultatul l-am anunţat în articolul anterior, am luat (în condiţii onorante).

Corectura (la baroul unde am susţinut eu examenul) s-a făcut în condiţii destul de generoase, numărul admişilor a fost peste aşteptările mele (anul trecut au fost primiţi puţini).

Problema pilelor La examenul de admitere în avocatură (dar nu numai) toţi vorbesc (cu mai multe sau mai puţine informaţii) că există un procent semnificativ de piloşi. Eu cred că această bănuială este întemeiată, însă trebuie nuanţată cu următoarele amendamente : 1. Procentul piloşilor nu este chiar aşa de mare (în funcţie de barou, între 10% şi 40%) ; 2. De aici rezultă că aproximativ 60%- 70% intră pe bune ; 3. O parte din cei care au pile nu intră doar pe pile, mai exact au invăţat, provind din familii bune şi (în plus) au şi învăţat ; 4. O ultimă cocluzie ar fi că doar 5-7% intră exclusiv pe pile. Aşa că cine învaţă zdravăn şi este bine motivat, până la urmă reuşeşte. Evident toate aceste procente sunt doar estimări şi bănuieli ale mele – nimic sigur.

Predicţii Cum spuneam, la nivelul conducerii UNBR, există o tendinţă către centralizarea examenului – test grilă şi locaţie unică. Tradiţia examenului de admitere este examen clasic (sinteză) şi locaţii multiple la barourile din ţară, iar schimbarea tradiţiei nu se poate face peste noapte, ci într-un adevărat proces de tranziţie (perioada pe care tocmai o traversăm). Într-un articol anterior am prezentat evoluţia acestui examen până în ziua de azi. Pe scurt în 2008 a fost adoptată OUG 159 care a oferit bazele legale pentru centralizarea examenului. În 2010 OUG 159 a fost declarată neconstituţională. La începutul anului 2010, O.U.G. 159 a fost declarată neconstituţională (de către Curtea Constituţională), dar asta nu a însemnat că vechiul art 16 a recăpătat forţă juridică, căci un act normativ sau un articol odată abrogat rămâne astfel, chiar dacă ulterior actul normativ abrogator a fost declarat neconstituţional (din jurisprudenta CC).

În luna februarie s-a organizat un examen grilă la Sibiu – un experiment pentru a se vedea dacă acest tip de examen poate fi aplicat pentru admiterea în profesia de avocat. Iată că temerile mele se confirmau. Tendinţa inaugurată de OUG 159 se concretiza în acest examen.

Scandalul de la admiterea în 2010 la Baroul Bucureşti va fi probabil folosit pentru a justifica schimbarea modalităţii de admitere în profesie. Argumentele posibile sunt : – noua Lege a avocaturii (promulgată de curând) ; – scandalul de la Baroul Bucureşti ; – faptul că examenul clasic permite corectarea subiectivă a lucrărilor ; – examenul clasic (sinteză) permite mari diferenţe între centrle de examinare din tară (la unele se corectează prea lax iar la altele imposibil de exigent) ; – toate eceste neajunsuri ar fi eliminate printr-un examen grilă într-o locaţie unică (eventual), iar corectura se va face de către calculator. In plus se doreste ca avocatii sa redobandeasca posibilitatea de a fi primiti in corpul magistratilor (judecatori si procurori) fara a mai fi supusi la vreun examen, iar acest lucru se poate face inclusiv prin uniformizarea modalitatilor de admitere.

Mie nu îmi place examenul grilă şi tocmai de aceea m-am grăbit să îmi susţin examenul de admitere în această toamnă (chiar dacă aş fi avut de terminat doctoratul mai înbtâi), căci s-ar putea să fi fost ultimul tren. Soluţia ce se va adopta va rezulta din jocul de interese de la nivelul organelor centrale de conducere (Congresul avocaţilor şi Consiliul UNBR), de aceea nimic nu este sigur.

Pendulările U.N.B.R. şi zbaterile mele


Sub acest titlu voi sintetiza istoria examenului de admitere in profesia de avocat, vazătut din perspectiva mea (evident subiectivă).

Nu o voi lua de la ’48 încoace, ci începând cu anii 90.

Anii ’90 La începutul anilor ‘90 întreaga societate românească era dominată de o efervescenţă deosebită, speranţe, iniţiative, multe incertitudini. Înainte de ‘89 facultăţile de drept aveau o producţie limitată, aşa că pe piaţa muncii era loc pentru toată lumea, cei care au început cariera în acei ani şi au fost cât de cât serioşi acum au ajuns departe, indiferent că au ales cariera de magistrat, avocat sau notar. Mulţi judecători cu experienţă şi bine pregătiţi (şcoala veche) au trecut în avocatură în anii ‘90, căci salariile magistraţilor erau mizerabile ; între noi fie zis în acea perioadă (profitând de context) au ajuns judecători, căci era mare lipsă, o serie de persoane care astăzi nu ar fi în stare să ia 5 la examenul INM. Avocatura părea un miraj, iar pentru unii acest miraj s-a concretizat cât se poate de frumos (cunosc foşti tineri judecători care au trecut în avocatură în anii ’90, au fost bine orientaţi, iar acum sunt sus). Intrarea in barou se făcea, iniţial, în baza unor examinări uşurele. Anul 1995 a reprezentat un moment important, atunci a fost adoptată Legea 51 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Cea mai interesantă situaţie era cea a copiilor de avocaţi care intrau în profesie fără examen. Ştiu că în acea perioadă s-au dat câteva sesiuni de admitere în profesie la Bucureşti, însă nu după mult timp decanii barourilor din provincie s-au coalizat şi au obţinut o largă autonomie a barourilor, iar examenul de admitere s-a organizat la fiecare barou în parte.

Următoarea formă a articolului 16 din Legea 51, pentru o lungă perioadă, a reprezentat regula după care se făcea admiterea în profesie:

“ (1) Primirea in profesie se obtine pe baza unui examen organizat de barou, conform prevederilor prezentei legi si ale statutului profesiei.

(2) La cerere, poate fi primit in profesie, cu scutire de examen:

a) titularul diplomei de doctor in drept;

b) cel care pana la data primirii in profesia de avocat a indeplinit functia de judecator, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel putin 10 ani si daca nu i-a incetat activitatea din motive disciplinare care il fac nedemn pentru profesia de avocat.

(3) De la prevederile alin. (1) sunt exceptate persoanele care au detinut functia de judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie”.

Eu am început facultatea la sfârşitul anilor ’90, iar în primul an am auzit că puteau intra în profesie cei care terminau facultatea cu media generală de peste 9. Atât eu, cât şi alţi colegi am tras tare să ne asigurăm că avem medii peste 9, însă prin anul 2, deoarece apăruseră multe facultăţi particulare ai căror absolvenţi obţineu media 9 în condiţii cel puţin dubioase, această posibilitate a fost (pe bună dreptate) înlăturată.

Primul deceniu al secolului XXI

După 2003-2004 admiterea în avocatură nu a mai reprezentat un mare bau-bau, fiecare barou organiza independent examenul, respectând doar o listă de subiecte stabilită de Consiliul UNBR, examenul fiind de tip tradiţional.

Eu, aşa cum am spus, am terminat facultatea cu două obiective – cariera universitară şi cariera în avocatură. Cum la finalul facultăţii am avut ocazia de urma o carieră universitară, m-am aruncat orbeşte pe această cale. A urmat masterul, entuziasmul începutului, dedicaţia totală cu care îndeplineam chiar şi cea mai neînsemnată activitate. Apoi a trebuit să mă înscriu la doctorat – am spus cât de complicată este admiterea la doctorat în domeniul dreptului în România, dacă nu găseşti (aşa cum am găsit într-un final eu) un profesor în adevăratul sens al cuvântului, atunci este aproape imposibil. Când în şfârşit m-am văzut doctorand am zis să îmi termin doctoratul şi apoi, pe baza art 16, alin. 2, lit. a să intru liniştit în avocatură.

Nu a fost să fie.

În anul 2008 ajungea ministru al justiţiei Cătălin Predoiu (avocat de profesie) şi nu după mult timp (mai exact în luna noiembrie) a fost adoptată OUG 159/2008 privind modificarea si completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat. Părerea mea este că OUG 159 a avut ca principală miză admiterea în avocatură. Din spiritul întregii ordonanţe rezultă tendinţa către restrângerea posibilităţilor de admitere în avocatură şi centralizarea examenului de primire în profesie. Astfel la art. 6 din ordonanţă prevedea: « La articolul 16, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins: „Art. 16 : (1) Primirea in profesie se obtine numai pe baza unui examen la nivel national organizat de U.N.B.R, potrivit prezentei legi si Statutului profesiei de avocat.” », iar potrivit art 7 «  La articolul 16, alineatele (2) si (3) se abroga ». Cu alte cuvinte examenul se centraliza, iar posibilităţile alternative de admitere în profesie erau eliminate.

OUG 159 m-a îngrijorat, dacă în privinţa admiterii pe baza doctoratului lucrurile erau clare, nu îmi puteam da seama foarte clar ce au vrut să zică prin « Primirea in profesie se obtine numai pe baza unui examen la nivel national organizat de U.N.B.R ». Adică examenul se va da într-un singur centru naţional, sau se va da după subiecte de la Bucureşti, însă în teritoriu ? Din spiritul ordonanţei parcă rezulta intenţia legiuitorului de a centraliza la maxim examenul, aceeaşi concluzie am tras-o şi din câteva luări de poziţie ale preşedintelui UNBR şi ale ministrului justiţiei. Iar examenul naţional organizat într-o locaţie unică nu putea însemna decât grilă (altfel ar fi fost de neînchipuit). Spiritul ordonanţei era unul rău-voitor, parcă exprima, cu sete, o dorinţă mai veche a unor grupuri de putere din interiorul profesiei. În pus erau introduse tot felul de reguli şi canoane la care avocaţii trebuiau să se supună – aa este, de exemplu,  perfecţionarea profesională continuă. Asta e altă problemă – în esentă presupune ca avocaţii să urmeze cursuri de perfecţionare profesională organizate prin INPPA (Institutul naţional de pregătire şi perfecţionare a avocaţilor), cursuri pe care evident trebuie să le plătească.

Nu s-a ştiut forma examenului decât mult mai târziu (anul următor), când a avut loc Congresul avocaţilor de la Mamaia (luna iunie 2009). Acolo s-a stabilit, în urma discuţiilor între conducerea de la centru şi reprezentanţii barourilor din teritoriu, ca examenul să se dea pe centre (la barourile din judeţele unde se află curţi de apel), să fie clasic, subiectele şi baremurile să fie formulate de către o comisie naţională (funcţionând la Bucureşti), dată şi oră unică de examen, contestaţiile să se soluţioneze la Bucureşti. Examenul a fost dur, puţini au fost cei admişi.

La începutul anului 2010, O.U.G. 159 a fost declarată neconstituţională (de către Curtea Constituţională), dar asta nu a însemnat că vechiul art 16 a recăpătat forţă juridică, căci un act normativ sau un articol odată abrogat rămâne astfel, chiar dacă ulterior actul normativ abrogator a fost declarat neconstituţional (din jurisprudenta CC).

În luna februarie s-a organizat un examen grilă la Sibiu – un experiment pentru a se vedea dacă acest tip de examen poate fi aplicat pentru admiterea în profesia de avocat. Iată că temerile mele se confirmau. Tendinţa inaugurată de OUG 159 se concretiza în acest examen, care ulterior avea toate şansele să devină unica modalitate de admitere.

Eu mă hotărâsem deja să susţin examenul ca să nu mai pierd acest posibil ultim tren. Nici pentru 2010 nu s-a ştiut cum va fi examenul, după experimentul din februarie, poziţia celor care susţin testul grilă s-a întărit. Pe bursa zvonurilor au fost multe ştiri neoficiale. Se zice că nici măcar membrii Consiliului UNBR nu au ştiut exact cum se va da examenul. La Congresul UNBR din vară oficial s-a hotărât doar amânarea datei examenului cu două luni, din septembrie în noiembrie (neoficial au fost unele discuţii privind modalitatea concretă de examinare). Eu aşteptam o dezlegare în vară, după atâtea emoţii (în legătură cu forma examenului), dar supliciul a continuat. Mai mult, la Congresul avocaţilor raporturile de forţe înclină balanta către barourile teritoriale, însă Consiliul UNBR, este mai restrâns, iar interesele de la centru mai bine reprezentate.

În tot acest timp şi în ciuda examenului grilă din februarie, eu am mizat pe examen clasic. Pregătirea pentru cele două forme de examinare este diferită, cel puţin de la un punct în colo, mai exact după prima trecere prin materie, modalitatea de pregătire diferă fundamental. Bazându-mă pe informaţiile fragmentare pe care am reuşit să le culeg puricând Internetul (sit-ul UNBR, interviuri, articole de ziar etc) şi ţinând cont de interesele barourilor din ţară, am considerat că măcar în toamna lui 2010 va fi tot examen clasic.

Dezlegarea din septembrie Norocul mi-a surâs şi la şedinţa Consiliului UNBR din septembrie s-a hotărât ca examenul să se dea în formă clasică, după regulile din 2009, mai puţin problema contestaţiilor, care a reintrat în competenta comisiilor locale. Ura !!! puteam intra liniştit în ultima etapă a pregătirii – recapitularea intensă. Acum ştiam cum joc şi eram împăcat că varianta pe care am mizat s-a dovedit cea câştigătoare.

 

Concluzionând, în prezent, admiterea în avocatură se face doar pe baza unui examen scris. Absolvenţii de facultate, preum şi toţi cei fără definitivat într-o altă profesie juridică (magistraţi, notari, consilieri juridici) susţin un examen de teorie. Definitivii în alte profesii susţin un examen mixt – teorie (3 puncte) şi speţă (6 puncte). Cu alte cuvinte nimeni nu mai este scutit de examen, nimeni nu mai intra doar pe bază de interviu. Doctorii în drept trebuie să coboare în bancă alături de studenţi şi să susţină cuminţi examenul.

Pregătirea. Partea a II -a


Iată-mă cu o hotărâre gravă în cap şi cu o sarcină grea pe umeri.

De unde să apuc problema ?

Examenul constă în cinci probe – Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Drept civil, Drept procesual civil, Drept penal, Drept procesual penal. Toate trebuie abordate cu atenţia cuvenită, căci toate se notează (în sistemul anterior unele barouri organizau OEPA sub forma unui examen oral si eliminatoriu, dar fara nota) şi împreună formează nota finală.

Aşa cum spuneam, eu mă aşteptam să intru în avocatură prin doctorat, dar legea s-a schimbat, iar această posibilitate a fost înlocuită, totuşi eu începusem deja să citesc la pas, relaxat din dreptul civil în ideea de a-mi reactualiza cunoştinţele, dar acest demers abia că a reprezentat foarte uşoară încălzire. Drumul care mă aştepta era lung şi anevoios.

Starea de spirit

Când am aflat de modificarea Legii 51/1995 m-a lovit revolta, căci trebuia să renunţ la o stare de confort („termin doctoratul şi intru lejer în avocatură”) şi să accept greutăţile unui examen viitor. Mai mult trebuia să renunţ la orgoliul şi poziţia doctorandului în drept pentru a mă târâ pe coate prin noroi alături de ceilalţi candidaţi. Am adoptat o postură total diferită – aceea a studentului în sesiune, am început chiar să mă îmbrac şi să mă comport ca un student (rucsac plin cu cărţi şi hârtii, blugi, pantofi sport, pulover). Aceasta era identitatea mea secretă. La facultate nu am spus nimănui ce intenţii am (motive multiple); aveam două feţe una la serviciu – sacou, cămaşă, servietă şi una în restul timpului – studentul. Am învăţat lecţia umilinţei, îmbrăcând din nou haina studentului, sper să nu uit niciodată această lecţie.

Cum m-am pregătit

Cele cinci materii însumate înseamnă multe, foarte multe, pagini; am făcut, de curiozitate, calculul – cursurile împreună însumează peste 6.000 de pagini, bătând spre 7000. Nu ştiu alţii cum au făcut, însă eu nu mai puteam toci la rând, fără să suflu atâta amar de materie. Fac o paranteză pentru a spune că turnul de cărţi din prima poză reprezintă cursurile şi tratatele folosite de mine pentru pregătirea examenelor (cred ca acolo sunt chiar mai mult de 7000 de pagini, căci pentru unele materii am folosit mai multe cursuri/tratate). În facultate învăţam după cursul tipărit (evident cursurile consacrate) şi subliniam pasajele importante, dar la acest volum … cam greu. Poate absolvenţii de facultate mai pot face acest lucru, eu însă nu mai putem, nu mă mai ţineau nervii. Soluţia a fost să îmi fac singur sintezele pornind de la cursuri, tratate şi coduri şi urmărind tematica şi subiectele anunţate de UNBR pentru anul 2009.

Metoda de lucru – sintezele Anul acesta nu se ştia exact cum se va da examenul – grilă sau clasic. Eu am mizat pe clasic, bazându-mă pe cele câteva informaţii pe care le-am aflat studiind cu mare atenţie sit-ul UNBR, comunicatele de presă, luând in calcul interesele locale (în legătură cu modalitatea de examinare poate voi face o postare separată). Am mizat pe clasic deşi în februarie acest an s-a demarat experimentul grilă (s-a organizat un concurs extraordinar la Sibiu în sistem grilă, unic la nivel naţional, asemănător examenului de la INM).

În fiecare an Consiliul UNBR aprobă tematica, bibliografia şi subiectele pentru examenul de primire în profesie (cu 60 de zile înainte de data examenului). De la an la an nu prea apar modificări substanţiale, aşa că nu greşeşte cel care se bazează pe tematica şi subiectele din anul anterior. Subiectele sunt publicate separat de tematică, în ordine alfabetică.

Există anumite cărţi de sinteze (publicate de editura Nomina Lex) care conţin subiectele rezolvate, însă eu nu pot fi de acord cu metoda lor – subiectele sunt rezolvate în ordinea dată de UNBR (ordinea alfabetică). Unde nu pui că sunt unii care cumpără cărţile cu pricina şi se pun să le înveţe chiar aşa. Mie mi se pare absurd şi contraproductiv – cum să înveţi un subiect din anul întâi şi apoi, spre exemplu unul din anul doi sau trei, doar pentru că încep cu aceeaşi literă, eu nu aş putea face aşa ceva. Cred că ar ieşi un talmeş-balmeş din această abordare.  Daca tot am pomenit de editura Nomina Lex, trebuie să spun că sintezele lor sunt bune, am o singură menţiune – să nu fie luate drept unica sursă de învăţare (sunt unele goluri, mici este adevărat) şi apoi marele lor păcat este că tratează subiectele în ordine alfabetică, ceea ce pentru mine este debusolant. Eu am cumpărat sintezele Nomina Lex pentru Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (aici nu prea sunt cărţi care să te ajute foarte mult), precum şi pentru Dreptul procesual penal ( a fost ultima materie pe care am pregătit-o şi aveam nevoie de un ajutor pentru a o finaliza cât mai repede).

Eu am procedat astfel : am luat tematica şi subiectele pentru fiecare materie în parte şi am organizat subiectele introducându-le în tematică, le-am organizat după tematică. Mai exact am deschis două documente word – unul cu tematica şi unul cu subiectele şi am luat fiecare subiect ( cu „cut” şi „paste”) şi l-am trecut la tema corespunzătoare. Ceea ce a rezultat a fost cuprinsul sintezei pentru materia respectivă. După aceasta m-am apucat să rezolv fiecare subiect în ordinea astfel stabilită, temele constituind capitolele, de asemenea în fiecare temă subiectele au fost organizate în ordinea firească (din cursuri). Pentru rezolvarea subiectelor am folosit cursurile şi tratatele consacrate (la civil de exemplu – Beleiu, Stătescu, Bârsan, Filipescu, Deak), precum şi codurile, care în special la proceduri s-au dovedit foarte utile (de ce să învăţ 10 pagini de curs când pot învăţa o pagină reprezentând 2-3 articole din cod). Trebuie să spun că la penal partea generală am folosit o carte de pe vremea când eram eu student, veche dar foarte bună – Costică Bulai, Drept penal. Partea generală; cartea este roasă, pe alocuri nu se mai vede scrisul, deoarece în facultate învăţam ţinând cartea între degete, iar locul de unde o ţineam este semnificativ afectat. Şi la succesiuni am folosit tot un curs vechi din facultate (între timp nu s-a schimbat reglementarea în mod semnificativ); asta mi-a dat senzaţia unei legături cu trecutul studenţiei mele, un sentiment greu de descris in cuvinte. Am urmărit ca la fiecare materie (mai puţin civilul) să obţin o sinteză de aproximativ 200-250 de pagini, în acest fel cele 6- 7.000 de pagini au fost reduse la aproximativ 1200 de pagini. Cea mai scurtă sinteză a fost „Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat”, iar cea mai mare – evident civilul (aproape 300 de pagini). Diferenţa de volum este evident semnificativă. În poza de la finalul postării se pot vedea sintezele (diferenţa de volum faţă de turnul cursurilor este evidentă).

Civilul este pe departe cea mai grea, cea mai stufoasă, cea mai complexă, dar şi cea mai frumoasă materie, practic dacă nu ştii civil nu ştii nimic. Mulţi se iluzionează susţinând că ştiu penal, cum penalul ar fi contraponderea civilului, egalul său, deci ştiind penal şi o boabă de civil, de aici ar rezulta că sunt jurişti. Fals. Toată lumea ştie penal, sau cel puţin are impresia că ştie, însă adevărata măsură a unui jurist este dată de civil, până şi penalul este înţeles mult mai bine de către cel care s-a antrenat cu civilul. Ţinând cont de aceasta am început să învăţ cu civilul. Mai întâi am citit şi am învăţat cursurile de civil, aşa cum face un student în facultate, fără să ţin cont de tematica anunţată de UNBR, cu alte cuvinte tot civilul, fără nici un fel de discriminare, de la definiţia noţiunii de „drept civil” până la ultimul rând din succesiuni. Apoi m-am apucat să îmi fac sintezele. Dreptul civil este vast, asa ca singura posibilitate de a-l invata (cel putin din perspectiva mea) este de a-l intelege cat mai bine, de a-l marunti de la nord la sud si de la est la vest. Dupa ce intelegi principiile si mecanismele interne, fiecere subiect in parte devine mult mai accesibil, chiar daca pe moment frazele din manual refuza sa iasa la suprafata. Evident peste aceasta intelegere profunda trebuie adaugata toceala, caci detaliile necesare examenului nu pot fi retinute altfel. În total civilul, astfel abordat, cu reveniri şi recapitulări parţiale şi generale, mi-a luat cam 5 luni. Pare mult dar nu este chiar aşa, eu am vrut să îmi închei socotelile cu civilul în acest fel, căci dintotdeauna m-a obsedat această materie.

Pentru restul materiilor am purces direct la întocmirea sintezelor, mai exact aveam cursurile şi codul pe masă, iar la calculator îmi scriam sintezele, pentru uşurarea muncii de redactare m-am folosit şi de sinteze făcute de alţii, însă numai parţial, acolo unde consideram că materialele corespundeau exigenţelor corectitudinii. După ce terminam o temă (căci pentru restul materiilor am lucrat după tematica UNBR) mă apucam să o învăţ, iar la sfârşit când întreg materialul era gata îl repetam, învăţându-l încă o dată, înainte de a trece la următoarea materie, citeam totul (în 2-3 zile).

Am avut noroc, iar la Congresul avocaţilor din vară s-a decis (nu ştiu nici acum de ce) amânarea examenului din septembrie pentru noiembrie, asta mi-a mai oferit câteva luni valoroase.

Am finalizat de redactat şi de învăţat sintezele pe la începutul lui iulie, moment cu care am început recapitulările.

Vara a fost extraordinar de caldă, mult mai caldă ca în anii trecuţi (sau aşa mi s-a părut mie), iar recapitularea mergea greu, multe duşuri şi câteva reprize cât de cât eficiente de învăţat, restul toropeală. Începând cu septembrie s-a mai răcorit şi am accelerat ritmul. În septembrie au început însă şi restantele, aşa că mă ducem la facultate să particip la restante, însă mă simţeam teribil de apropiat de soarta studenţilor, parca îmi venea să mă aşez şi eu alături de ei în bancă, nu mai eram cadru universitar, ci student. Am răsuflat uşurat când sesiunea de restanţe s-a finalizat, iar începând cu 1 octombrie, am intrat într-un ritm constant de recapitulări. La seminarii, nu de puţine ori mă surprindeam făcând largi paranteze spre materiile pe care le pregăteam pentru examenul de admitere în profesie.

În ultimele luni eram disperat, obsedat de faptul că uit, nu mai puteam să rămân rece şi să privesc de sus toată materia – ajunsesem să tocesc. Îmi era teamă că nu voi reuşi să reţin totul, îmi simţeam creierul ca pe o găleată cu multe găuri pe unde se scurg informaţiile. Peticeam cu zel găleata.